Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Miniștrii UE au votat pentru ridicarea controalelor

Ce cuprinde articolul?

Cum vor fi făcute controale în vamă chiar și după intrarea în Schengen. Explicațiile lui Cătălin Predoiu

Reacția Ministerelor Afacerilor Externe ale României și Republicii Bulgaria despre aderarea la Schengen

Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI: „România este pe deplin pregătită pentru Schengen”

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene: ,,Pe deplin în Schengen, unde va e locul”

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită

Ungaria confirmă că România și Bulgaria intră în Schengen

România și Bulgaria intră în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Gerhard Karner: Trebuie să facem următorul pas pentru extinderea Schengen

Cătălin Predoiu: Suntem pregătiți să intrăm în Schengen și vrem ca acest lucru să se întâmple astăzi

Miniștrii de interne din UE au adoptat decizia de ridicare a controalelor pentru frontierele terestre. România și Bulgaria intră în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

12/12/2024 , 13:54

Cum vor fi făcute controale în vamă chiar și după intrarea în Schengen. Explicațiile lui Cătălin Predoiu

După decizia oficială privind intrarea României în Schengen, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că vor mai fi realizate controale la frontieră în cazul unor nereguli.

„După 1 ianuarie, cine iese din țară, cine intră în țară, în mod normal trece pe lângă ghișeu, fără niciun fel de restricție, și controlul apare în momentul în care polițistul de frontieră sesizează că ceva este în neregulă sau are o informație ca atare.

Nu neapărat tot timpul (vor fi polițiștii de frontieră în ghișee, n.r). Ce văd între Ungaria și Austria vor vedea și la noi”, a spus ministrul de Interne, la Bruxelles.

Lipsa controalelor la frontieră nu elimină cozile

„Absența acestor controale nu epuizează complet problema traficului care e una separată. Ține de infrastructură, de numărul de mijloace de transport care a crescut exponențial în ultimii 20-30 de ani. Concret, un control al Poliției de frontieră în Nădlac, în Borș durează între trei și cinci minute”, a mai spus Predoiu.

Cum se va circula în vama Giurgiu-Ruse din 2025

„Avem o constrângere legată de infrastructură acolo (la Ruse), pentru că oricum ar fi regimul de circulație la frontieră, podul acela tot două benzi are, Dunărea e Dunăre, infrastructura din jurul podului și la dânșii, și la noi e cea care este.

Nu e decât o soluție pe termen mediu și lung. Sigur, această intrare în spațiul Schengen va fluidiza circulația fără îndoială, dar constrângerile legate de infrastructură rămân.

Acolo trebuie intervenit pentru amenajarea unei infrastructuri mai moderne, eventual dublarea podului cu linii de bac care să circule”, a precizat Predoiu.

Cătălin Predoiu: Poliția de frontieră nu va dispărea, dimpotrivă trebuie să o consolidăm

„Principala provocare este să ridicăm permanent ritmul de pregătire a Poliției de frontieră, protejarea frontierei, investiții în logistică, în mijloace tehnologice...

Am construit un fel de baraj tehnologic la frontieră. Nu poți să păzești frontiera din metru în metru cu polițiști de frontieră, dar poți să ai programe bilaterale, patrule mixte, puncte de contact, schimbări de informații.

Am un mesaj pentru Poliția de frontieră. În niciun caz această Poliție nu va dispărea, dimpotrivă trebuie să o consolidăm, să investim în ea”, a menționat el.

12/12/2024 , 12:50

Reacția Ministerelor Afacerilor Externe ale României și Republicii Bulgaria despre aderarea la Schengen

„România și Republica Bulgaria salută decizia adoptată în unanimitate astăzi, 12 decembrie, de Consiliul Justiție și Afaceri Interne, privind finalizarea procesului de integrare deplină a României și Republicii Bulgaria în spațiul Schengen.

Este o decizie istorică care finalizează procesul de aderare a celor două țări la spațiul de liberă circulație în cadrul UE, un obiectiv major atât al României, cât și al Republicii Bulgaria de la aderarea lor la Uniunea Europeană.

Prin adoptarea formală a deciziei de astăzi, data de 1 ianuarie 2025 devine oficial data ridicării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu și între România și Republica Bulgaria.

România și Republica Bulgaria își exprimă profunda satisfacție cu privire la această nouă recunoaștere a rolului lor de contribuitori consecvenți la consolidarea securității europene, inclusiv printr-o protecție eficientă și deplină a frontierelor externe ale UE. În plus, prin această decizie mult așteptată, este reconfirmată încă o dată îndeplinirea de către ambele țări a tuturor cerințelor Schengen”, se arată în comunicatul comun transmis de Ministerul Afacerilor Externe din România și din Bulgaria.

Ce beneficii vor avea România și Bulgaria după aderarea completă la Schengen

„În plus, aderarea ambelor țări la spațiul de liberă circulație aduce beneficii directe cetățenilor lor, va spori oportunitățile economice pentru întreprinderile lor și va promova, de asemenea, creșterea în cadrul pieței unice. Este o reconfirmare a valorilor și principiilor care consolidează încrederea cetățenilor lor în proiectul european. De acum înainte, cetățenii români și bulgari au dreptul să se bucure pe deplin de beneficiile liberei circulații în spațiul Schengen.

Acest rezultat pozitiv major al procesului de aderare la spațiul Schengen a fost posibil grație unei ample activități desfășurate în ultimii ani și prin cooperarea bilaterală, precum și regională consolidată și consecventă, dezvoltată de ambele țări, cu sprijinul activ al instituțiilor europene. România și Republica Bulgaria au oferit, prin contribuția lor constantă, rezultatele și garanțiile necesare pentru consolidarea rezilienței pe termen lung a spațiului de liberă circulație al UE.

România și Republica Bulgaria își exprimă recunoștința față de toți partenerii europeni - instituțiile UE, statele membre, actuala președinție maghiară, precum și președințiile anterioare ale Consiliului UE, care ne-au sprijinit de-a lungul procesului. Ambele țări rămân angajate în a-și aduce contribuția substanțială la protecția frontierelor externe ale UE și la consolidarea proiectului european”, notează sursa citată.

12/12/2024 , 12:36

Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI: „România este pe deplin pregătită pentru Schengen”

„Este un moment istoric, unul emoționant, dar nu vreau să uit de atribuțiile mele, de atribuțiile noastre. Aș dori să vă asigur că România este pe deplin pregătită pentru Schengen, că România va continua să-și protejeze granițele.

Am îndeplinit nu doar criteriile tehnice pentru aderare, dar am îmbunătățit semnificativ, în ultimii ani, capacitățile noastre de a proteja granițele, de a combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră.

Am investit în tehnologie și logistică, am dezvoltat programe bilaterale și multilaterale de cooperare cu vecinii noștri, toți vecinii noștri: Moldova, Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, dar și cu Austria”, a afirmat Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat al MAI.

Ministrul de Interne: „Suntem profund responsabili față de faptul că modul în care ne facem treaba la granițe”

„Vom continua să lucrăm în acest sens. Vom continua să investim. Vom continua să îmbunătățim capacitățile Poliției de Frontieră, ale polițiștilor noștri.

Suntem profund responsabili față de faptul că modul în care ne facem treaba la granițe protejează nu doar cetățenii noștri, ci și cetățenii europeni, și ne bazăm pe voi pentru același lucru.

Vom continua să aplicăm noul pact privind azilul și migrația; avem deja în derulare un program pentru implementare. Vom continua să aplicăm acordurile de la Dublin și, împreună, le vom îmbunătăți. Vom face în continuare tot ce este necesar pentru a menține România o țară sigură și pentru a face din Europa un loc mai sigur pentru a trăi și a munci”, a punctat Predoiu.

Predoiu, despre extinderea Schengen: Astăzi luăm o decizie istorică

„Vom fi un partener puternic și loial. Sunt sigur că, în anii care urmează, aceste cuvinte vor fi confirmate de colegii mei de la Poliția de Frontieră și Poliția Română, pe baza cooperării noastre.

Acum, stimați colegi, dragi prieteni, spun adesea în acest Consiliu că suntem aici ca politicieni. Suntem aici pentru a lua decizii politice, uneori decizii istorice, iar astăzi luăm o decizie istorică”, a mai spus ministrul de Interne, la Reuniunea Consiliului JAI.

„Astăzi am dovedit cu toții că avem curajul de a face ceea ce este corect”

„Europa este viabilă. Europa are un viitor. Solidaritatea europeană există.

Și aș dori să vă mulțumesc tuturor, nu doar pentru această decizie, ci și pentru sprijinul continuu pe care l-am primit din partea voastră pe parcursul acestui drum.

Sunt mulți colegi aici, în jurul mesei, care știu asta, mă uit la ei. Ne-au sprijinit nu doar moral, ci și cu sfaturi, cu cooperare. Nu voi avea timp suficient să-i numesc pe toți, dar aș dori să mulțumesc președinției, ministrului Pinter, comisarului, președintelui comisar, și mai ales lui Gerhard Karner, cu care am avut o cooperare excelentă de când ne-am întâlnit prima dată, anul trecut, la Viena, pe 23 august 2023, colegului meu din Bulgaria, Atanas Ilkov, predecesorului său, Vit (Vít Rakušan, ministrul Afacerilor Interne – Republica Cehă) – te văd aici –, și tuturor dintre voi, vă mulțumesc foarte mult pentru acest sprijin. Îmi cer scuze, Nancy și alți membri, îmi cer scuze celor pe care nu am timp să-i numesc, dar voi încheia acum.

Am spus odată că trebuie să avem curajul de a face ceea ce este corect, citând, este adevărat, un președinte american. Dar cred că astăzi am dovedit cu toții că avem curajul de a face ceea ce este corect”, a concluzionat el.

12/12/2024 , 11:12

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene: ,,Pe deplin în Schengen, unde va e locul”

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat că România și Bulgaria sunt „pe deplin în Schengen, unde va e locul”.

12/12/2024 , 11:09

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European a felicitat România și Bulgaria pentru că „au muncit din greu și cu perseverență” pentru a adera la Spațiul Schengen.

„Gata! S-a decis! România și Bulgaria vor adera pe deplin la spațiul Schengen la 1 ianuarie 2025. Felicitări popoarelor din ambele țări care au muncit din greu și cu perseverență. pentru acest lucru. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită”, a scris Roberta Metsola, pe platforma X.

12/12/2024 , 11:04

Ungaria confirmă că România și Bulgaria intră în Schengen

Ungaria, care deține președinția semestrială a UE, a confirmat că România și Bulgaria vor intra în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025.

„‼ Acord! Miniștrii de interne tocmai au adoptat o decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România începând cu 1 ianuarie 2025. O mare victorie pentru Bulgaria, România și întreaga Europă!”, se arată într-un mesaj publicat pe platforma X.

12/12/2024 , 10:56

România și Bulgaria intră în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Miniștrii de interne din UE au adoptat decizia de ridicare a controalelor pentru frontierele terestre. România și Bulgaria intră în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Maria Moiș, jurnalistă Euronews, corespondență de la Bruxelles: „A fost supus la vot dosarul de aderare. Potrivit unor surse care participă la această întrunire, România și Bulgaria au primit undă verde. S-a dat votul politic pentru care România se luptă de 13 ani.

Este o zi istorică aici la Bruxelles. România și Bulgaria vor fi parte din familia Schengen începând de la 1 ianuarie 2025.

Austria s-a ținut de cuvânt. Nu s-a mai opus extinderii spațiului de liberă circulație și ministra care se ocupă de dosarul afacerilor interne din Olanda a votat în favoarea acestui dosar, deși partidul său se opune categoric. Este același partid care făcea României încă din anul 2011”

12/12/2024 , 10:52

Gerhard Karner: Trebuie să facem următorul pas pentru extinderea Schengen

Ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, a apreciat progresele făcute de România pentru aderarea la Schengen, dând de înțeles că liderii UE trebuie să facă „următorul pas” pentru extinderea spațiului de liberă circulație.

„Trebuie să facem următorul pas pentru extinderea Schengen. Aș vrea să mulțumesc în mod special ministrului român Cătălin Predoiu pentru că a muncit foarte mult în ultimii doi ani. Situația este mult mai bună decât a fost acum doi ani.

Acum doi ani am avut 80.000 de migranți ilegali care au sosit în țările noastre prin Ungaria, iar anul acesta nivelul este mult mai scăzut. E o situație mult mai bună, pentru că România, Bulgaria, Austria și Ungaria au efectuat lucruri bune pentru a realiza această extindere a spațiului Schengen”, a afirmat Gerhard Karner.

12/12/2024 , 10:39

Cătălin Predoiu: Suntem pregătiți să intrăm în Schengen și vrem ca acest lucru să se întâmple astăzi

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că România este pregătită să intre în spațiul Schengen și cu frontierele terestre și și-a exprimat speranța că astăzi va fi „ultima bătălie” pentru accederea în spațiul de liberă circulație. Cu toate acestea, a punctat că „nu este nimic încheiat până când decizia nu va fi luată”.

„România este pregătită să intre în spațiul Schengen. Sunt convins că România va fi un partener puternic în Schengen și va consolida spațiul Schengen. Frontierele noastre sunt primele din Europa și suntem pregătiți să continuăm acest proces.

Ședința de astăzi este cea mai importantă, dacă nu cea mai importantă. Sper că e ultima bătălie pentru intrarea în spațiul Schengen. Este o ședință importantă în care se vor discuta multe lucruri. Nu este nimic încheiat până când decizia nu va fi luată”, a spus Predoiu.

Cătălin Predoiu: Am muncit, cu gândul permanent la cetățenii români care merită intrarea în spațiul Schengen.

„Am muncit din greu să ajungem aici. Am muncit în teren, la frontiere, în cancelariile diplomatice. Am muncit, cu gândul permanent la cetățenii români care merită intrarea în spațiul Schengen. Am avut permanent în gândul nostru cozile interminabile de la frontieră, transportatorii care suferă pierderi, momentele de tensiune, de dezamăgire uneori pe care cetățenii români le-au încercat.

Am invocat de multe ori în discuțiile noastre aceste lucruri importante și sunt absolut convins că ele au avut efectul în dezbaterile pe care le-am avut”, a mai spus ministrul de Interne.

„Suntem gata să intrăm în Schengen”

”Îi asigur pe cetățenii români că am făcut tot ce ține de noi pentru a avea un rezultat pozitiv astăzi. Intrăm în sală determinați să obținem acest rezultat.

Vrem să intrăm în Schengen. Suntem gata să intrăm în Schengen, suntem pregătiți să intrăm în Schengen și vrem ca acest lucru să se întâmple astăzi, în această ședință”, a precizat Predoiu.

Predoiu: „Evoluțiile din Orientul Mijlociu, în Siria, în special vor genera fără îndoială efecte în ceea ce privește migrația”

„E o ședință complicată și de faptul că evoluțiile din Orientul Mijlociu, în Siria, în special vor genera fără îndoială efecte în ceea ce privește migrația. Mă aștept să fie discuții legate de acest subiect, dar suntem pregătiți. Ne-am poziționat piesele pe tabla de șah a Consiliului foarte bine”, a mai spus el.

Chiar dacă există speranțe că România va intra în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, vor mai exista controale precum cele de la frontiera din Ungaria și Austria, „controale aleatorii, controale bazate pe analiză de risc, controale care să nu stingherească traficul la frontieră”, a explicat Predoiu.

„Obiectivul pe care-l avem este să dispară cozile de kilometri de la vămile noastre”, a concluzionat el.


Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) se întrunește în ședință, în prima parte a zilei, la Bruxelles. Pe ordinea de zi se află punctul referitor la ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria de la 1 ianuarie 2025.

„Președinția a introdus pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea. Ambele țări aplică deja integral normele Schengen de la 31 martie 2024. Controalele la frontierele aeriene și maritime interne cu Bulgaria și România au fost, de asemenea, eliminate începând cu această dată”, potrivit unui anunț publicat pe site-ul Consiliului UE.

Ministrul Cătălin Predoiu va participa la întrunire, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.

Reuniunea Consiliului JAI ar putea începe în jurul orei 11.00 (ora locală a României).

De asemenea, miniștrii de Interne ai statelor UE vor face un bilanț al situației generale a spațiului Schengen. Oficialii vor desfășura în special un schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a priorităților ciclului anual al Consiliului Schengen. Discuția se va axa pe creșterea securității generale prin digitalizare.

Miercuri, Parlamentul olandez a votat pentru aderarea deplină a României și Bulgariei.

Aderarea României la spațiul Schengen terestru, decisă cu unanimitate de voturi în Consiliul JAI

Maria Moiș, jurnalistă Euronews România: „Autoritățile din România au aflat cu o zi înainte de Consiliul JAI că Parlamentul de la Haga a votat ca spațiul Schengen să fie extins cu România și Bulgaria. Este nevoie de unanimitate în ceea ce privește votul politic din Consiliul JAI, iar ministrul de Interne de la Haga, conform legislației olandeze, avea nevoie de mandat pentru a susține cauza României.

Țările de Jos s-au opus intrării Bulgariei în spațiul Schengen în 8 decembrie 2022, dar permitea României să adere la spațiul de liberă circulație. În cele din urmă, s-a opus întregului proces.

Potrivit informațiilor obținute de Euronews România, a fost negociată data de 1 ianuarie 2025, dar este posibil să începem cu o serie de controale suplimentare între România și Bulgaria și între România și Ungaria.

Nu înseamnă că vor fi verificate toate mașinile, dar autoritățile vor să asigure o perioadă de tranziție pentru a elimina riscurile și vulnerabilitățile, precum și să-i împiedice pe infractorii care ar putea să iasă din țară, deși există interdicție împotriva lor.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE