Actorul Mircea Diaconu a murit, după o suferință mai lungă în lupta cu un cancer de colon. Anunțul făcut de soția sa, conform Observatornews. Ea spune că trupul său va fi depus la Teatrul Nottara, luni, unde sunt așteptați cei care vor vrea să-i aducă un ultim omagiu, între orele 12:00 și 16:00. Iar înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.
A murit Mircea Diaconu
Mircea Diaconu s-a născut la Vlădești în județul Argeș și ar fi urmat să împlinească 75 de ani pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului.
Când încă nu absolvise facultatea, în 1970, Mircea Diaconu debutat pe scena Teatrului Bulandra, în piesa ''Harfa de iarbă''. Printre piesele în care a jucat se numără: ''Revizorul'', de Gogol, (în regia lui Lucian Pintilie), ''A 12-a noapte'', de Shakespeare (în regia lui Liviu Ciulei), ''Răceala'', de Marin Sorescu (în regia lui Dan Micu), ''Furtuna'', de Shakespeare (în regia lui Liviu Ciulei), ''Ultimul bal'', de Liviu Rebreanu (în regia lui Dan Micu), ''Burghezul gentilom'', de Moliere (în regia lui Dan Micu).
În filmografie, el a jucat în producții precum „Filantropica”, „De ce trag clopotele, Mitică?", sau "Asfalt Tango", iar debutul în cinematografie și l-a făcut în 1971, cu filmul "Nunta de piatră". Chiar în acel an a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti.
Între 1972 și 1982, Mircea Diaconu a lucrat la Teatrul Bulandra, după care a ajuns la Teatrul Nottara, unde a ocupat și funcția de director, de unde a demisionat în decembrie 2011.
Pe lângă cariera sa strălucită în actorie, Mircea Diaconu a fost cunoscut și în lumea politică, unde a fost senator și deputat PNL, începând cu anul 2008. Cu toate acestea, el a afirmat că luase contact cu politica și în perioada comunismului. Pe 7 mai 2012, Mircea Diaconu a fost numit ministru al Culturii, în cabinetul Ponta. El a rămas în acea funcţie până pe 25 iunie 2012, atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este incompatibil, deoarece a deţinut simultan funcţiile de senator şi director al Teatrului Nottara.
Diaconu a fost și europarlamentar în perioada 2014-2019.
Mircea Diaconu este cunoscut și pentru publicistica sa, cu opere precum "Șugubina" (1977; ediția a II-a, Polirom, 2014), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
În 2013, Mircea Diaconu a primit Premiul de excelenţă, la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.
Actorul a fost și membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) între 1998 și 2004.
Ca o particularitate, Mircea Diaconu a fost primul actor din România care şi-a dat demisia și a devenit liber profesionist, în anul 1990.