Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

A început goana după un loc la creșele și grădinițele de stat. Sunt mai ieftine, spun părinții, pe când cele private costă peste 1.500 lei/lunar

A început goana după un loc la creșele și grădinițele de stat. Copiii sub șase ani pot fi înscriși până pe 14 iunie la una dintre cele două forme de învățământ. Locurile, însă, sunt puține, iar părinții speră să nu fie nevoiți să caute alte variante. Creșele și grădinițele private costă peste 1.500 de lei pe lună, în timp ce la stat se plătește, la programul prelungit, doar masa. Asta înseamnă cheltuieli și de cinci ori mai mici față de cele de la privat.

Cursa pentru înscrierea la creșă și grădiniță

Încă de la prima oră, la creșele și grădinițele de stat din țară, părinții s-au așezat la cozi pentru a depune dosarele pentru înscriere. Deși nu e primul venit, primul servit, mulți părinți vor să se asigure că toate actele sunt în regulă.

Părinte: „Mai sunt foarte puține locuri și sperăm să prindem un loc pentru că mă întorc și la muncă și nu mai putem sta acasă. Este al doilea copil, dar primul nu a intrat la creșă. Nu am avut noroc. Sperăm cu al doilea. La privat nu prea ne permitem”.

La creșa de stat numărul 6 din Iași, la ora 10, erau deja 10 dosare depuse, adică pentru aproape jumătate dintre locurile disponibile la grupa mică.

Eu vreau pe lista de așteptare, în cazul în care nu intră. Doamne ferește!

Delia, părinte: „Fiind foarte puține locuri, chiar îmi fac griji dacă nu cumva să rămână pe lista de așteptare”

V-ați gândit și la varianta privat? V-ați uitat?

Delia, părinte: „Da, dar nu vreau. Nici nu dispun neapărat de suficienți bani, dar nu vreau. Aici plătim doar masa. În comparație cu cât, 2000, probabil?

15 lei este masa pe zi la creșele de stat din Iași. La un calcul minim, 20 de zile de creșă înseamnă 300 de lei cheltuieli. Anul trecut, au fost depuse peste o mie de dosare, dublu față de capacitatea creșelor.

Irina Ghioca, director Direcția de Creșe Iași: „Avem 591 de locuri disponibile, iar cu siguranță solicitările vor fi mult mai mari, ca în fiecare an”.

La înscrierea la creșa de stat, un avantaj este și declarația părinților că bunicii nu pot să aibă grijă de cei mici.

Irina Ciobanu, coordonator creșă privată Iași: „La grupe sunt maxim 15 copii, o doamnă educator puericultor și o doamnă îngrijitor. Un părinte trebuie să plătească costul aferent taxei creșei de 1500 de lei pe lună și costul mesei care înseamnă 20 de lei pe zi. Atunci când copilul lipsește, nu plătește masa”.

Nici la grădiniță locurile nu sunt suficiente, iar situația este la fel în toată țara. Aurora Moldovan a venit din prima zi la o grădiniță centrală din Cluj-Napoca pentru a-l înscrie pe fiul ei, Samson. Se așteaptă să plătească lunar aproximativ 400 de lei, costul mesei fiind între 15 și 20 de lei pe zi.

Aurora Moldovan: „Avem o grădiniță de stat foarte aproape de unde locuim noi și nici nu ne-am  pus problema să mergem la privat”.

La o grădiniță de stat din centrul orașului Cluj-Napoca sunt disponibile 124 de locuri. Încă din prima zi s-au înregistrat 30 de cereri.

Melania Pelfi, directorul unei grădinițe: „Aici, la sediu, părinții au posibilitatea să completeze documentele care le lipsesc. Pot să trimită și online dosarul de înscriere”.

Sorina Hangea, reprezentant grădiniță: „Costurile se regăsesc pe site. Variază undeva între 2200 și 2400 de lei pe lună pentru anul școlar viitor”.

În grădinițele private, costurile sunt mai ridicate și condițiile diferă. Grupele au maximum 18 copii și programul include excursii și diverse cursuri extracurriculare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE