Aproape toți profesorii (96%) afirmă că își doresc să fie consultați prin chestionare privind deciziile în domeniul educației școlare, potrivit unui sondaj realizat de World Vision România.
Dintre aceștia, trei pătrimi (75%) vor să fie consultați în „mare măsură”, iar 21% doresc doar în „măsură medie”.
Ce își doresc profesorii?
Potrivit sondajului, o treime dintre dascăli vor „transparență, colaborare, empatie”, 27% solicită „mai puține schimbări”, iar 19% ar solicita decidenților „să iasă pe teren”, pentru a vedea direct problemele cu care se confruntă școlile.
Care sunt principalele obstacole ale dascălilor
Programa încărcată reprezintă obstacolul menționat de aproape jumătate (46%) dintre respondenți, la 11 puncte distanță de obligațiile birocratice (35%).
Printre alte obstacole menționate de profesori se mai numără dotările digitale ale școlilor și lipsa unui mediu stimulant, ambele precizate de 30% dintre aceștia, lipsa de implicare a părinților (25%) sau problemele socio-economice ale familiei (25%), precum și sprijinul scăzut de la minister (24%).
Sondajul a fost realizat de World Vision România pe 375 de profesori înscriși în cadrul proiectului inspectoratul școlar civic, care va fi prima platformă de consultare integrată pentru profesori, elevi și părinți.