ȘTIRI EXTERNE
Cei patru români morți în Veneția erau din aceeași familie. O nouă ipoteză a cauzei accidentului este că șoferului autobuzului i s-a făcut rău
Șoferului i s-ar fi făcut rău și nu a mai putut controla autovehiculul. Este o ipoteză luată în calcul în tragedia din Veneția, potrivit Reuters. Printre cei 21 de morți sunt și patru români. Este vorba de o familie întregă, părinții și copiii lor, de 8 și 13 ani.
Climatologii, îngrijorați de încălzirea globală: ”Nu e o statistică meteo fantezistă. Este o condamnare la moarte pentru oameni și ecosisteme”
Anul 2023 este pe cale să devină cel mai cald din istorie. Asta după ce luna trecută a fost declarată cel mai fierbinte septembrie înregistrat pe Terra de când sunt măsurătorile.
Volodimir Zelenski cere Europei și mai mult sprijin împotriva Rusiei: ”Să lăsăm să fie o ruină doar ambiţiile lui Putin”
Președintele ucrainean le-a transmis celor peste 40 de lideri europeni reuniţi joi în Granada, Spania că este încrezător în continuarea sprijinului SUA pentru ţara sa şi a cerut asistenţă şi arme suplimentare pentru Ucraina în războiul cu rușii, informează Reuters.
Campanie pentru siguranţa jurnaliştilor şi protejarea libertăţii presei, lansată de Consiliul Europei
Consiliul Europei a lansat joi o campanie pentru "îmbunătăţirea siguranţei jurnaliştilor" şi "protejarea libertăţii presei", în condiţiile observării unei "înmulţiri a actelor de violenţă şi intimidare" împotriva acestora.
Mai mulți suspecți au fost arestați după ce ar fi scuipat în apropierea pelerinilor și bisericilor creștine din Ierusalim
Poliția israeliană a arestat, miercuri, mai multe persoane suspectate că au scuipat în direcția pelerinilor și bisericilor creștine din Ierusalim în această săptămână, în timp ce tensiunile religioase s-au reaprins în capitală
Statele NATO trebuie să sporească producţia de muniţii pentru „a menţine Ucraina în luptă”, avertizează oficiali ai Alianţei
Armatele occidentale sunt în criză de muniţii pentru Ucraina, au avertizat marţi oficiali din cadrul NATO, care au cerut statelor membre ale Alianţei să-şi sporească producţia de muniţii pentru "a menţine Ucraina în luptă împotriva invadatorilor ruşi".
UPDATE: Patru români morți, printre victimele accidentului de lângă Veneția
Un autobuz s-a prăbușit, marți seară, de pe un pod, la Mestre, în apropierea Veneției, a anunțat primarul orașului, Luigi Brugnaro, relatează Euronews. Sunt cel puțin 20 de morți, din informațiile care se cunosc până acum.
Rusia și-a testat sistemul de avertizare a populației. Emisiunile TV și radio, întrerupte pentru a anunța populația să își păstreze calmul
Rusia și-a testat miercuri sistemele de avertizare a populației în caz de urgență în întreaga țară. Oficialii au întrerupt unele emisiuni de televiziune și radio pentru a avertiza populația să rămână calmă.
Gafă la Premiile Nobel 2023. Numele câștigătorilor premiului pentru chimie au fost făcute publice din greșeală înainte de decernare
Academia Regală Suedeză de Științe a publicat din greșeală numele a trei cercetători pe care i-a anunțat că au câștigat Premiul Nobel pentru chimie din acest an.
Țările UE convin asupra unor noi reguli pentru a face față viitoarelor crize privind migrația
Un acord preliminar la care s-a ajuns miercuri deschide calea pentru stabilirea unor norme comune de gestionare a unei sosiri în masă neașteptate de solicitanți de azil, un element crucial al reformei Uniunii Europene în domeniul migrației.
Cele patru tehnologii pe care UE vrea să le protejeze de China. ”Sunt în centrul competiției geopolitice”
Comisia Europeană a făcut publică o listă preliminară cu patru tehnologii cu risc ridicat de a fi folosite în mod abuziv pentru a sprijini regimurile autocratice și pentru a încălca drepturile omului.
Marina Ovsiannikova, fosta jurnalistă care a protestat în direct față de războiul din Ucraina, condamnată la închisoare
Fosta jurnalistă Marina Ovsiannikova, devenită cunoscută pentru protestul față de războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, a fost condamnată în lipsă la opt ani și jumătate de închisoare.
Rusia ar putea ridica embargoul privind exporturile de motorină. Care sunt condițiile impuse de Kremlin
Guvernul de la Moscova se pregăteşte să ridice, parţial, embargoul vizând exporturile de motorină, informează cotidianul rus Kommersant citând surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul.
Greg Fergus devine primul președinte de culoare al parlamentului din Canada
Greg Fergus a fost ales de parlamentul canadian, marți, devenind astfel primul preşedinte de culoare al acestei instituţii, după demisia predecesorului său care îi adusese un omagiu unui fost nazist în timpul vizitei preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.
Volodimir Zelenski, în vizită la militarii de pe frontul de est, pentru a discuta despre situația de pe câmpul de luptă
Este foarte important ca Harkovul să țină piept atacurilor rusești. Cu acest mesaj s-a întors președintele ucrainean, Volodimir Zelenski de pe frontul din estul țării. El s-a întâlnit cu soldații, și cu mai mulți comandanți.
Premieră în politica din SUA. Republicanul Kevin McCarthy, demis din funcția de președinte al Camerei Reprezentanților
Premieră în Congresul american. Președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, a fost demis. Republicanul devine astfel primul lider al Camerei Inferioare americane forțat să-și părăsească funcția.
De ce e atât de fascinantă „Sfera” din Las Vegas, cea mai nouă sală de spectacole din orașul jocurilor de noroc
În Las Vegas a fost inaugurată de curând o sală de spectacole high-tech, cunoscută sub numele de Sfera. Iată ce se știe despre ea și ce anume o face atât de impresionantă, potrivit Euronews.