Armatele occidentale sunt în criză de muniţii pentru Ucraina, au avertizat marţi oficiali din cadrul NATO, care au cerut statelor membre ale Alianţei să-şi sporească producţia de muniţii pentru "a menţine Ucraina în luptă împotriva invadatorilor ruşi", relatează CNN.
Avertismentul survine după ce fondurile destinate ajutorului militar american pentru Ucraina nu au fost incluse în acordul dintre democraţi şi republicani pentru un buget provizoriu care să menţină finanţarea instituţiilor administraţiei SUA.
"Fundul butoiului este acum vizibil"
"Fundul butoiului este acum vizibil", a remarcat despre stocurile occidentale de muniţii amiralul olandez Rob Bauer, preşedintele Comitetului Militar al NATO, într-o dezbatere la Forumul de Securitate de la Varşovia.
"Dăm Ucrainei sisteme de arme, ceea ce este important, şi muniţii, dar nu din depozite pline. Am început să dăm din depozite pline la jumătate sau mai puţin în Europa", iar aceste stocuri sunt acum reduse, a subliniat Rob Bauer.
Vorbind la acelaşi forum, ministrul britanic pentru forţele armate, James Heappey, a insistat că, deşi stocurile s-au subţiat, ajutorul militar pentru Kiev trebuie să continue şi statele occidentale trebuie să extindă capacitatea de producţie de muniţii.
"Trebuie să menţinem Ucraina în luptă la noapte şi mâine şi poimâine şi mai departe", adică "să dăm în continuare, zi de zi, şi să ne refacem propriile stocuri" de muniţii, a explicat ministrul britanic.
În acest timp şi unii analişti cred că "arsenalul pentru democraţie" al SUA trebuie să lucreze ore suplimentare, altfel efortul de război al Ucrainei ar putea avea probleme.
"Statele Unite şi aliaţii lor trimit Ucrainei o gamă largă de muniţii, dar nu sunt produse sau livrate atât de repede cât este nevoie", atrage atenţia Thomas Warrick, analist la Atlantic Council. "Trupele ucrainene s-au dovedit flexibile şi adaptabile, dar au nevoie de arme şi muniţii suficiente", remarcă acesta.
"Incapacitatea de a asigura achiziţii şi livrări în timp util poate submina operaţiuni ucrainene esenţiale de a recupera noi teritorii sau de a se apăra împotriva unor potenţiale ofensive ruseşti viitoare", a avertizat subsecretarul american al apărării Michael McCord într-o scrisoare adresată Congresului american în timp ce acolo încă se negocia acordul bugetar provizoriu din care în final a fost eliminat ajutorul pentru Ucraina.
"Fără fonduri suplimentare acum, vom fi nevoiţi să întârziem sau să sistăm asistenţa destinată nevoilor urgente ale Ucrainei, inclusiv pentru apărare aeriană şi muniţii care sunt esenţiale şi urgente acum, în timp ce Rusia se pregăteşte să conducă o ofensivă de iarnă şi continuă să bombardeze oraşele ucrainene", adaugă Michael McCord.
Criza de muniții
Şi pe câmpul de luptă se văd semnele crizei de muniţii şi dorinţa soldaţilor ucraineni de a primi arme mai moderne. "Avem foarte puţine muniţii", spune pentru CNN soldatul "Myron", din Brigada 80 Aeropurtată. "De fiecare dată când tragem un obuz, trebuie să luăm o decizie, pentru că este preţios. Numărăm fiecare obuz", deplânge soldatul.
Colegul său "Alex" operează un sistem de rachete sovietic. "Nu este foarte precis. Depinde şi de vreme, de raza de acţiune. Ar fi mai bine dacă am avea rachete mai precise sau ghidate", detaliază soldatul ucrainean.
De când a început invazia rusă în Ucraina în februarie 2022 şi până pe 31 iulie 2023 ajutorul militar oferit Kievului de SUA a însumat 46,6 miliarde de dolari. În cadrul acestui ajutor au fost furnizate peste 2 milioane de obuze, iar armata ucraineană trage zilnic între 2.000 şi 3.000 de obuze în acest război intensiv în dueluri de artilerie. Scăderea stocului american de obuze de calibrul 155 mm a determinat Washingtonul să ofere Ucrainei controversatele muniţii cu dispersie, în timp ce industria militară americană face eforturi de sporire a producţiei de muniţii.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a promis duminică sporirea ajutorului militar al UE pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia. Vorbind la o conferinţă de presă la Kiev, Borrell a spus că, "în faţa ameninţării existenţiale pentru Europa", există o "propunere pe masă" care arată că UE doreşte să-şi sporească ajutorul militar pentru Ucraina.
Fără a detalia această propunere, el şi-a manifestat speranţa că statele UE vor ajunge "înainte de sfârşitul anului" la o decizie asupra creşterii acestui ajutor şi că la Washington reducerea alocării financiare destinate Ucrainei "nu va fi o decizie definitivă şi că Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina".