Pentru prima oară, Volodimir Zelenski spune că este de acord ca Rusia să participe la un viitor summit pentru pace organizat, la Kiev, relatează AFP.
Zelenski a mai spus, într-o conferință de presă la Kiev, că speră că un plan pentru o astfel de reuniune să fie gata până în noiembrie.
Primul summit pentru pace a avut loc în iunie, în Elveția. Peste 100 de state au participat la eveniment, marii absenți fiind Rusia și China.
Zelenski vorbea atunci despre nevoia de a ajunge la o pace justă cât mai repede posibil. Ucraina vrea însă ca pacea să respecte suveranitatea și integritatea teritorială.
De partea cealaltă, Vladimir Putin a susținut că Ucraina trebuie să se retragă din teritoriile de est ocupate de ruși.
Circa 44% dintre ucraineni cred că a sosit momentul să se înceapă negocierea încheierii războiului cu Rusia, faţă de 35% care sunt împotriva acestor negocieri şi 21% care nu şi-au format o opinie pe acest subiect, potrivit unui sondaj comandat de publicaţia ucraineană ZN şi publicat luni, relatează agenţia EFE.
Într-un sondaj similar din mai 2023, numai 23% dintre ucrainenii intervievaţi erau favorabili negocierilor de pace cu Rusia.
Totuşi, 51% dintre ucrainenii chestionaţi consideră că revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991 - care includ peninsula Crimeea şi toate celelalte teritorii ocupate de Rusia - trebuie să fie o condiţie esenţială pentru orice acord de pace cu Rusia, iar 83% resping o soluţie negociată în termenii propuşi de preşedintele rus Vladimir Putin.