Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vouchere prin Programul de creștere a natalității. Câți bani vor primi cuplurile și ce tratamente sunt decontate

Distribuirea voucherelor acordate prin Programul pentru creșterea natalității va începe marți, a anunțat ministrul Familiei. Gabriela Firea spune că au fost depuse aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau a femeilor care se luptă cu infertilitatea.

De asemenea, ministrul Familiei a explicat cum vor fi distribuite voucherele și ce tratamente vor fi decontate.

„Începem distribuirea voucherelor în Programul pentru creșterea natalității. Primele zece doamne care s-au înscris în program vor primi mâine tichetele pentru tratamentul prescris de medicul specialist. Sute de tichete vor fi transmise în perioada următoare. Ne dorim și acționăm energic pentru ca tratamentul să fie un succes și să se nască mii de copii în urma acestui sprijin.

Am avut, astăzi, o ședință de lucru cu echipa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru a discuta stadiul programului. Avem deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Peste 600 de dosare au fost analizate, iar Comisia de validare a declarat eligibile 350 dintre acestea, a mai precizat ministrul Familiei.

„Pe toate aceste dosare, voucherele vor fi trimise prin poștă în zilele următoare, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul”, a mai spus Firea.

Câți bani sunt acordați prin vouchere

Sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineterului și Egalității de Șanse, ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere: un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din rețeaua farmaciilor partenere, și un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes.

Primim în continuare dosare și avem resurse suficiente pentru a ajuta mii de cupluri. De asemenea, avem garanția colegilor din coaliția de guvernare și de la Ministerul de Finanțe că vom avea resurse suplimentare dacă va fi nevoie”, a concluzionat ministrul Familiei.

Populaţia rezidentă a României era de 19,05 milioane de persoane, din care 9,8 milioane de sex feminin, reprezentând 51,5%, conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021.

România are o populație mai redusă cu un million față de acum 11 ani. Migrația și sporul negativ sunt principalii factori care au dus la scăderea populației rezidente în țară. Peste 90% dintre județele României au populația vârstnică mai numeroasă decât cea tânără. Despre datele parțiale raportate de Institutul Național de Statistică.

În direct la Euronews România, președintele Institutul Național de Statistică, Tudorel Andrei, a vorbit despre factorii care au dus la declinul demografic în România.

„Mesajul acestui recensământ: populația rezidentă a României a îmbătrânit și mai mult în ultimii 10 ani. Din păcate, nu este un fenomen pe care să-l identificăm în ultimii 10 ani, este un fenomen pe care îl întâlnim pe parcursul celor 30 de ani de tranziție”, spune președintele INS.

De ce nu crește natalitatea?

„Ar trebui să vedem în ce măsură declinul demografic are drept cauză migrația internațională sau sporul natural negativ. În prima parte a tranziției, până imediat după aderarea la UE, migrația internațională a fost factorul determinant al reducerii populației rezidente.

Începând cu 2015-2016, s-a inversat oarecum impactul celor doi factori: declinul demografic pe cale naturală are importanță mult mai mare decât migrația internațională. Cel puțin în ultimii ani, ponderea migrației internaționale în reducerea populației rezidente este cu mult mai mică decât sporul natural negativ.

Avem un număr de nașteri mult mai mic în ultimii ani, în raport cu ceea ce aveam la începutul perioadei de tranziție. Dacă la începutul sau la finele anilor 80 existau peste 300.000 de nașteri la nivelul unui an, la nivelul anului 2022 sunt în jur de 180.000-190.000 de copii nou născuți pe parcursul unui an. În aceste condiții ajungem la acest proces de îmbătrânire accentuată a populației României”, a declarat Tudorel Andrei, pentru Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE