Vladimir Putin a lăsat avionul prezidențial și circulă mai multcu un tren special blindat pentru călătoriile din țară. Măsura a fost luată din rațiuni de securitate și a fost aplicată după începerea războiului din Ucraina, potrivit The Moscow Times.
Trenu ar fi fost construit încă în anii 2014-2015, dar nu a trezit prea mult interes din partea lui Putin până în momentul în care Kremlinul a început să se pregătească de invadarea Ucrainei. Şeful statului a început să călătorească în mod regulat cu trenul blindat în a două jumătate a anului 2021, când armata rusă a început să-şi concentreze efectivele la frontiera cu Ucraina.
Alegerea liderului de la Kremlin de a folosi acest tren blindat se explică prin interesul de a păstra secrete călătoriile sale, notează jurnaliştii de la Dosie: zborul unei aeronave poate fi urmărit cu ajutorul a numeroase servicii de internet publice, în timp ce pentru trenuri nu există un mecanism similar.
„După ce a început războiul în februarie-martie, Putin a început din ce în ce mai frecvent să circule cu trenul blindat, mai ales pentru a ajunge la reşedinţa sa din Valdai”, afirmă un interlocutor al publicaţiei citate.
Garnitura are un vagon cu un dormitor şi un birou, un vagon pentru însoţitori şi un vagon pentru comunicaţiile speciale.
Despre existenţa acestui tren blindat se ştia demult, în 2019, premierul de atunci Dmitri Medvedev organizase o şedinţă de guvern la bordul său. La acea vreme, Putin se folosea foarte rar de el, ultima oară călătorise cu acesta în 2012.
Trenul lui Putin se deosebeşte de un tren de pasageri obişnuit şi prin aspectul său: are mai multe antene, iar vagoanele sunt trase de trei locomotive simultan, potrivit Agerpres