Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

VIDEO. Urs hrănit de o femeie și un copil în apropiere de Vidraru. Vânător: ”Este o inconștiență crasă”

O femeie și un copil de nici 10 ani și-au pus în viața în pericol, după ce s-au apropiat la o distanță foarte mică de un urs pentru a-l hrăni, pe marginea drumului, în apropierea barajului Vidraru. În imaginile obținute de Euronews România se vede cum animalul sălbatic a fost la un pas de a se repezi asupra celor două persoane. ”Este o inconștiență crasă”, a declarat președintele executiv al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (AGVPS). Mugurel Drăgănescu a avertizat că în cazul unui atac ”nu există șanse de supraviețuire decât foarte mici și acelea cu consecințe extrem de grave”. Mai mult, România are în prezent o populație de aproape 8.000 de exemplare de urși, adică ”dublul suportabilității”.

Imaginile au fost surprinse de un martor într-o localitate din județul Argeș, din apropierea barajului Vidraru. Acolo mai mulți șoferi s-au oprit să pozeze și filmeze un urs aflat pe marginea drumului. O femeie și un băiețel s-au apropiat animalul sălbatic pentru a-l hrăni, fără să ia în calcul c-ar putea fi atacați.

La un moment dat, ursul flămând s-a repezit asupra lor pentru a primi mai multă mâncare. Acest lucru nu i-a impresionat pe cele două persoane care au continuat pozeze sălbăticiunea.

Vânător: ”România a devenit o grădină zoologică deschisă de urși”

Contactat de Euronews România, Mugurel Drăgănescu, președintele executiv al AGVPS, a criticat în termeni duri gestul femeii deoarece a pus în pericol viața copilului.

A pus într-adevăr în pericol viața copilului. Sunt scene nici de grădina zoologică! Din păcate, România a devenit o grădină zoologică deschisă de urși.

În momentul în care atacă, credeți-mă că, din experiență, nu există șanse de supraviețuire decât foarte mici și acelea cu consecințe extrem de grave.

Este o inconștiență crasă. Pe lângă asta este o contravenție. Nu are voie să hrănească animalele sălbatice, niciun fel de animal sălbatic fără acordul gestionarului fondului cinegetic, cu atât mai mult urșii a căror hrană complementară este interzisă să fie administrată prin lege”, a declarat Mugurel Drăgănescu, pentru Euronews România.

Președintele executiv al AGVPS a evidențiat că ”dintr-o specie emblematică pentru România, ursul a devenit o specie problemă”.

”În zonele rurale, în zonele montane, din județele Argeș, Prahova, Brașov, Harghita, Mureș, Covasna, este de noaptea minții de ce se întâmplă. Seară de seară, animale ucise, oameni alergați prin păduri.

Urșii au de fapt au început să își ocupe nu teritoriile care sunt normale lor, ci au început să ocupe comune, orașe. Ușor, ușor, au ajuns și prin Ploiești”, a mai spus Drăgănescu.

În calitate de cinegetician, el a punctat că în momentul de față în România ”există o suprapopulare cu mult peste normal și că urșii nu mai loc în teritoriile lor propice și nu mai găsesc hrana”.

Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu un urs. Sfaturile specialiștilor

Mugurel Drăgănescu le recomandă oamenilor ”cu desăvârșire să nu mai hrănească urșii”.

”Să nu hrănească animalele, să nu coboare, să nu se apropie, indiferent că sunt pui de urs de un an, pentru că ursoaica este, cu siguranță, în preajmă.

Dacă sunt pui mici, ursoaica este prin preajmă și va fi un atac mult mai violent”, a menționat el.

România are o populație de aproape 8.000 de urși. ”Avem dublul suportabilității terenului”

De asemenea, Drăgănescu a amintit că România ar trebui să aibă aproape 4.000 de urși, însă în realitate numărul acestora este aproape dublu, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetări Silvice

”Acest studiu arată că la ora actuală în România supraviețuiesc undeva la 8.000 de exemplare de urs. Iar efectivul optim calculat este 4.000. Avem dublul suportabilității terenului. 8.29

Tot acel studiu spune că putem recolta prin vânătoare undeva la 486 de exemplare. Din păcate, Academia Română, nu comentez, din spatele ușilor închise, spune: «Nu, de ce 486? Spunem noi doar 220»”, a mai spus reprezentantul AGVPS.

România a încercat să doneze exemplare de urși în alte state europene

”Doi miniștri - Grațiela Gavrilescu și Tanczos Barna - au solicitat oficial țărilor europene să accepte gratis exemplare de urs din România. Știți care a fost răspunsul fără execepție al statelor, nu numai membre UE? Știți care a fost? Țineți-i voi acolo la voi în România, că noi nu avem nevoie”, a concluzionat Drăgănescu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE