Tribunalul Suprem de Justiţie (TSJ) din Venezuela a validat joi realegerea preşedintelui Nicolas Maduro, însă opoziţia, care revendică victoria, declarase 'nulă şi neavenită' orice decizie a curţii pe acest subiect, transmite AFP.
Curtea 'certifică în mod incontestabil materialul electoral şi validează rezultatele alegerilor prezidenţiale din 28 iulie 2024, emise de Consiliul naţional electoral, în care cetăţeanul Nicolas Maduro Moros a fost reales preşedinte ale Republicii bolivariene Venezuela pentru perioada constituţională 2025-2031', a afirmat preşedintele TSJ, Caryslia Rodriguez.
Nicolas Maduro a fost cel care a sesizat TSJ la începutul lunii august pentru a se valida victoria.
Anunţul realegerii preşedintelui socialist pentru un al treilea mandat a provocat manifestaţii, reprimate brutal şi soldate, potrivit autorităţilor, cu 25 de morţi, 192 de răniţi şi 2.400 de arestări.
Nicolas Maduro a fost declarat învingător cu 52% din voturi de către Consiliul naţional electoral, care nu a furnizat însă procesele-verbale ale secţiilor de vot, declarându-se victima unei piratări informatice.
Potrivit opoziţiei, care a făcut publice procesele-verbale obţinute de observatorii său, candidatul său Edmundo Gonzalez Urrutia a câştigat scrutinul cu peste 60% din voturi.