Vaticanul critică ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, la mai bine de o săptămână de când a avut loc. Ceremonia a stârnit controverse din cauza unei secvenţe despre care s-a presupus că ar fi evocat tabloul „Cina cea de Taină” pictat de Leonardo da Vinci. După ceremonie, Barbara Butch, icon al comunității LGBTQ+ și activistă feministă, a anunțat că a fost ținta unei „campanii de cyberbullying și defăimare” de o violență „fără precedent”, iar Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniilor, susține că a fost amenințat cu moartea și hărțuit.
Vatican: „Sfântul Scaun a fost întristat de unele scene de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris”
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a avut loc pe 26 iulie. O anume scenă de atunci a stârnit furia unor creştini şi politicieni conservatori: o secvenţă în care un travestit, un model transsexual şi un cântăreţ aproape gol s-au reunit în jurul unei mese uriaşe.
Criticii susțin că semăna cu scena din Noul Testament, când Isus Hristos şi apostolii săi au luat ultima masă înainte de crucificare, şi că ar fi batjocorit credinţa creştinilor.
Reacția Vaticanului: „Sfântul Scaun a fost întristat de unele scene de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris şi nu poate decât să se alăture vocilor care s-au ridicat în ultimele zile pentru a deplânge ofensa adusă multor creştini şi credincioşi din alte religii. În cadrul unui eveniment prestigios în care întreaga lume se reuneşte în jurul unor valori comune, nu ar trebui să existe aluzii care să ridiculizeze convingerile religioase ale multor oameni”, se afirmă într-un comunicat publicat, sâmbătă, de Vatican, potrivit Agerpres.
„Libertatea de exprimare, care în mod evident nu este pusă în discuţie, are o limită atunci când vine vorba despre respectul faţă de ceilalţi”, adăugat biroul de presă de la Vatican.
Regizorul ceremoniei de deschidere, Thomas Jolly, şi organizatorii Jocurilor Olimpice au precizat ulterior că scena mult criticată nu era inspirată din Biblie, ci a fost o reprezentare a unui tablou expus într-un muzeu din oraşul francez Dijon şi care prezintă un ospăţ cu personaje din mitologia greacă, reunite în jurul zeului Dionysos.