Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris și-au prezentat scuzele duminică față de creștinii din lumea întreagă, care au fost indignați de faptul că în cadrul ceremoniei de deschidere a fost pus în scenă un moment considerat a fi o parodie la adresa celebrei picturi ”Cina cea de Taină” a lui Leonardo Da Vinci, relatează agenția Reuters.
Sceneta, care ar fi fost interpretată ca fiind momentul în care Iisus Hristos și apostolii săi luau parte la ultima cină înainte de răstignire, a fost realizată de travestiți, un model transsexual și un cântăreț dezbrăcat costumat ca Dionysos, zeul grec al vinului.
This is crazy. Opening your event by replacing Jesus and the disciples at the The Last Supper with men in drag. There are 2.4 billion Christians on earth and apparently the Olympics wanted to declare loudly to all of them, right out of the gate
— Clint Russell (@LibertyLockPod) July 26, 2024
NOT WELCOME pic.twitter.com/T88AmXbqXL
Momentul artistic a stârnit consternarea Bisericii Catolice și a dreptei religioase din Statele Unite.
„În mod clar, nu a existat niciodată o intenție de a arăta lipsă de respect față de orice grup religios. (Ceremonia de deschidere) a încercat să celebreze toleranța față de comunitate.
Credem că această ambiție a fost atinsă. Dacă oamenii au fost jigniți, ne pare foarte rău.”, a declarat purtătoarea de cuvânt a JO 2024 de la Paris, Anne Descamps, conform sursei citate.
To all the Christians of the world who are watching the #Paris2024 ceremony and felt insulted by this drag queen parody of the Last Supper, know that it is not France that is speaking but a left-wing minority ready for any provocation. #notinmyname
— Marion Maréchal (@MarionMarechal) July 26, 2024
À tous les chrétiens du monde… pic.twitter.com/GusP2TR63u
Explicația unei artiste implicate în momentul controversat
În scenetă au fost implicați concurenți de la ”Drag Race France” și Barbara Butch, un DJ cunoscut pentru sprijinirea comunității LGBTQ+ și a persoanelor cu kilograme în plus. Printr-o postare pe pagina ei de Instagram, ea a dat de înțeles că momentul nu a avut legătură cu ”Cina cea de taină”, ci cu tabloul ”Le Festin des Dieux” al lui Jan Harmensz van Bijlert. De asemenea, i-a îndemnat pe oameni să se intereseze mai mult de istoria artelor.
Franța, care se mândrește cu bogata sa moșterire catolică, are, de asemenea, o lungă tradiție de secularism și anticlericalism. Blasfemia nu este doar legală, ci și considerată de mulți drept un element esențial al libertății de exprimare.
Cei care au fost de acord cu sceneta au lăudat mesajul său de incluziune și toleranță.
Reacția Bisericii catolice din Franța
Reprezentanții Bisericii Catolice din Franța s-au arătat indignați de faptul că această ceremonie ”a inclus scene de batjocură și batjocorire a creștinismului”.
În Germania, episcopul de Passau, Stefan Oster, a declarat: „O deschidere impresionantă pentru jocuri sperăm pașnice. Cu toate acestea, Cina cea de Taină a fost un punct slab și complet inutil în context”.
Unii comentatori sunt de părere că acest subiect controversat a fost un alt exemplu al războaielor culturale din secolul al XXI-lea, amplificate de presă și de social media.
Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, a declarat că nu a intenționat niciodată să existe acțiuni subversive la adresa religiei.
”Am vrut să vorbim despre diversitate. Diversitatea înseamnă a fi împreună. Am vrut să includem pe toată lumea, atât de simplu”, a declarat Thomas Jolly.
Vasile Bănescu, după momentul controversat din deschiderea JO 2024: ”Fața reală a depravaților posedați ideologic”
La rândul său, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a criticat dur într-o postare pe Facebook unul dintre cele mai controversate momente ale ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.
Este vorba de celebrul tablou al lui Leonardo da Vinci - ”Cina cea de Taină” care a fost recreat cu transexuali și un copil în rolul apostolilor, și o activistă LGBT în rolul lui Iisus.
”Fața reală a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat, frumos și sfânt.
Abuzatorii bunei-cuviințe și ai bunului-simț abuzează, desigur, inclusiv de libertatea și dreptul inalienabil de a te face de râs" a scris Vasile Bănescu.
Tabloul "Cina cea de taină" îl reprezintă pe Isus Hristos înconjurat de apostoli, după ce Iisus anunțase că unul dintre discipoli îl va trăda.