Programul Alimentar Mondial (PAM) a anunţat miercuri că suspendă „până la un nou ordin” deplasările personalului său în Gaza, după ce unul dintre vehiculele sale a fost lovit de tiruri israeliene, relatează AFP.
„Acest lucru este total inacceptabil şi este cel mai recent dintr-o serie de evenimente inutile legate de securitate care au pus în pericol viaţa echipelor PAM în Gaza”, a denunţat şefa agenţiei ONU, Cindy McCain, se arată într-un comunicat.
Un vehicul ONU care făcea parte dintr-un convoi umanitar coordonat cu autorităţile israeliene a fost lovit de tiruri israeliene, marţi, în Gaza, nefiind înregistrate victime, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al ONU.
„Aseară, un vehicul umanitar al ONU clar identificat, care făcea parte dintr-un convoi coordonat complet cu (forţele armate israeliene) a fost lovit de 10 ori de tiruri israeliene”, a declarat Stéphane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, apreciind că cei doi ocupanţi au fost salvaţi datorită faptului că vehiculul era blindat.