Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite au anunţat miercuri un proiect de cod de conduită comun cu privire la Inteligenţa Artificială (AI) deschis ţărilor democratice, care ar urma să se aplice în mod voluntar în acest sector, transmit AFP şi Reuters.
''În viitoarele săptămâni, vom prezenta un proiect de cod de conduită privind inteligenţa artificială'', a declarat vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene pentru O Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager, într-o conferinţă de presă comună desfăşurată în Suedia cu secretarul de stat american Antony Blinken.
Ideea este de a exista ''foarte, foarte curând'' o propunere finală asupra căreia companiile din acest sector, dominate de giganţii americani Microsoft, Meta sau Google, ''se vor putea angaja în mod voluntar'', a precizat Vestager.
UE și SUA împărtășesc același punct de vedere cu privire la Inteligența Artificială
Este vorba despre ''a stabili coduri de conduită voluntare care ar fi deschise tuturor ţărilor care împărtăşesc aceleaşi idei'', a spus Antony Blinken.
În prezenţa fondatorului chatbotului revoluţionar ChatGPT, Sam Altman, chestiunea AI a fost unul dintre subiectele principale ale unei reuniuni a Consiliului comerţului şi tehnologiilor (CCT) desfăşurate la Lulea, în nordul Suediei.
''Uniunea Europeană şi SUA împărtăşesc punctul de vedere comun potrivit căruia tehnologiile de inteligenţă artificială comportă mari oportunităţi, dar prezintă de asemenea riscuri pentru societăţile noastre'', au declarat UE şi Statele Unite într-un comunicat final.
UE doreşte să fie prima la nivel mondial care se dotează cu un cadru juridic complet şi obligatoriu pentru a limita abaterile AI, dar intrarea în vigoare a acestui cadru nu va avea loc înainte de finalul lui 2025.
În privinţa SUA, în pofida numeroaselor discuţii, niciun proiect obligatoriu nu se află pentru moment pe agendă.
O foaie de parcurs euro-americană în cadrul CCT urmează să permită ''identificarea standardelor şi a instrumentelor pentru o AI demnă de încredere'', mai arată comunicatul final.