Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a eliminat miercuri cerinţa privind vârsta de pensionare, o decizie care permite ca peste 2 milioane de angajaţi să se pensioneze imediat, cu mai puţin de şase luni înainte de alegeri, relatează Reuters, citată de Agerpres. Anunţul prezidenţial a survenit în cursul unei conferinţe de presă.
Anterior, vârsta de pensionare era stabilită la 58 de ani pentru femei şi la 60 de ani pentru bărbaţi.
Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, a oferit o majorare considerabilă pentru salariul minim săptămâna trecută, ca parte a unei campanii pentru a recâştiga sprijinul politic erodat de inflaţie, o scădere a lirei şi o scădere bruscă a nivelului de trai al populaţiei.
Vârsta de pensionare în România
Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, o persoană trebuie să fi atins vârsta standard de pensionare și să fi contribuit la sistemul public de pensii o anumită perioadă minimă de timp.
- Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei.
- Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
- Stagiul complet de cotizare, care cuprinde și perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.