Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trump consideră că Taiwanul ar trebui să plătească SUA pentru apărare: Nu e nicio diferenţă între noi şi o firmă de asigurări

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat al Partidului Republican pentru un nou mandat la Casa Albă, consideră că Taiwanul ar trebui să plătească Statele Unite pentru apărare, a transmis miercuri agenţia Reuters.

Comentariile făcute de Trump într-un interviu acordat revistei Bloomberg Businessweek în 25 iunie, dar publicat abia marţi, au provocat o cădere a acţiunilor producătorului taiwanez de microcipuri TSMC.

"Îi cunosc pe oameni foarte bine, îi respect enorm. Ei au obţinut aproape 100% din afacerile noastre cu cipuri. Cred că Taiwanul ar trebui să ne plătească pentru apărare. Ştiţi, nu e nicio diferenţă între noi şi o firmă de asigurări. Taiwanul nu ne dă nimic", a afirmat Trump.

TSMC are o poziţie dominantă în producţia de microcipuri avansate, utilizate pentru toate aplicaţiile informatice, de la inteligenţa artificială la telefoane şi avioane de vânătoare, iar analiştii consideră că orice conflict în Taiwan ar fi devastator pentru economia mondială.

Reacția Taiwanului

Premierul taiwanez Cho Jung-tai a reacţionat la poziţia lui Trump arătând că între Washington şi Taipei există relaţii bune, deşi nu oficiale, iar Taiwanul - independent de facto, dar considerat de Beijing o provincie separatistă a Chinei - acţionează susţinut pentru a-şi consolida apărarea. "Taiwanul şi-a întărit constant bugetul apărării şi a dat dovadă de responsabilitate faţă de comunitatea internaţională. Suntem dispuşi să ne asumăm răspunderi mai mari; ne apărăm şi ne asigurăm securitatea", a declarat el într-o conferinţă de presă la Taipei.

Ministerul de Externe taiwanez a refuzat miercuri să comenteze afirmaţiile liderului republican american. "Pe durata alegerilor prezidenţiale din SUA, Ministerul de Externe nu are niciun comentariu privind remarcile candidaţilor", a comunicat instituţia.

Reuters reaminteşte că Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de armament al Taiwanului, însă între cele două părţi nu există un acord oficial de apărare. Legislaţia americană obligă însă Washingtonul să furnizeze Taipeiului mijloace de autoapărare.

Guvernul Taiwanului consideră modernizarea apărării o prioritate şi dezvoltă inclusiv construcţia de submarine şi şi-a asumat de multe ori responsabilitatea pentru securitatea insulei.

În ultimii patru ani, Taiwanul a protestat faţă de activităţile militare recurente ale Chinei, în timp ce Beijingul încearcă să crească presiunile asupra guvernului taiwanez democratic, care respinge pretenţiile chineze de suveranitate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE