Alexandra Furnea, una dintre supravieţuitoarele incendiului din Clubul Colectiv, este invitată la Euronews România, la ora 22.00, unde va vorbi despre cartea pe care o va lansa, despre tragedia din anul 2015.
Alexandra Furnea avea 27 de ani când a fost rănită în Colectiv. Cartea „Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars” este mărturia ei despre noaptea incendiului, despre experiența în Spitalul de Arși din București și despre consecințele corupției și nepăsării.
„Jurnalul lui 66 s-a născut din dorința și nevoia de a spune adevărul despre incendiul din clubul Colectiv și despre ceea ce i-a urmat. Am vrut să vă ajut să înțelegeți că am fost – și ați fost – mințiți atunci când ni s-a spus că „avem tot ce ne trebuie“. Mi-am dorit să știți de ce atât de mulți dintre noi au murit în spitalele nevindecării. Am încercat să descriu felul în care am fost abandonați de sistemul medical după ce am scăpat din acele sălașuri ale suferinței. Am ținut să vă am alături în drumul anevoios, niciodată încheiat, spre recuperare. Căci viața nu a mers înainte după tragedie, ci s-a oprit acolo, în cenușa din container, și a fost înlocuită cu o altă existență, într-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale și operații. Am sperat că voi izbuti să vă fac să trăiți alături de mine toate acestea pentru că doar împreună putem să dăm sens și coerență ororilor din acele zile și din anii care le-au urmat. Și, nu în ultimul rând, nădăjduiesc că vă veți regăsi în patimile mele, ca victime ale corupției, din cauza căreia aproape fiecare român are un Colectiv al său. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015 și după aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care îl las României, în speranța că, într-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile”, a spus Alexandra Furnea.
Alexandra Furnea (n. 1988) este redactor de carte, jurnalist și activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Petru Maior“ din Târgu Mureș și are un masterat în studii americane la Universitatea din București. Între 2011 şi 2020 a fost redactor la revista muzicală Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proză și articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei, www.genunderground.ro.
Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București a izbucnit un incendiu, în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din România post-decembristă.
Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost trimis în judecată, la 5 mai 2016, fiind acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, provocând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4 al municipiului Bucureşti.
Au mai fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul Primăriei Sectorului 4: Aurelia Iofciu, şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior, şi Ramona Sandra Moţoc, referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu.
Pe 12 mai 2022, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsă scăzută la jumătate faţă de condamnarea de 8 ani şi 6 luni de închisoare cât luase la Tribunalul Bucureşti.
Pe lângă scăderea la jumătate a pedepsei, Piedone a fost scos şi de pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune de zeci de milioane de euro către victimele incendiului.
Ulterior, fostul primar Cristian Popescu-Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la executare împotriva condamnării.