Municipalitatea ieșeană a reintrodus în acest an taxa de protecție civilă, care a mai fost aplicată până în 2019. Primarul Mihai Chirica a precizat, pentru Agerpres, că banii strânși urmează să fie folosiți doar pentru refacerea celor peste 160 de adăposturi de protecție civilă din oraș, necesare oricăror situații de excepție.
Taxă de protecție civilă, la Iași
Chirica a precizat că taxa specială este introdusă pe baza Legii protecției civile din 2004 și estimează încasări de 1,5 - 1,7 milioane de lei pe an. Bani colectați de la persoanele fizice sau juridice.
„Nu este o taxă care să atragă atenția. Ea reprezintă 2% din impozitul pe clădire pentru apartamente, dar nu mai mică de 10 lei. Cea mai mare parte dintre apartamente rămâne în cuantumul de 10 lei pe an. Pentru construcțiile noi, cu o suprafață mai mică de 600 de metri pătrați, este o taxă de 0,2% din valoarea autorizației de construire, pentru că cei cu clădiri de peste 600 de metri pătrați sunt obligați să construiască adăposturi de protecție civilă, situație în care nu putem face o dublă impunere”, a afirmat primarul Iașiului.
Sunt și excepții de la plata taxei, cum ar fi instituțiile publice, asociațiile, fundațiile și celelalte persoane juridice fără scop patrimonial care au sediul pe raza municipiului Iași.
Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași: „Am inventariat adăposturile de protecție civilă, am făcut un audit împreună cu Inspectoratul General de Protecție Civilă. Sper că în felul acesta va începe cu adevărat un program de refacere a adăposturilor din municipiul Iași. În Iași sunt peste 160 de adăposturi, parte din ele funcționale, mai ales cele care aparțin domeniului public, cele care aparțin de zona Palas sau alte zone, dar cele mai multe sunt în subsolurile de bloc și au nevoie de reparații pentru că nu s-a mai ocupat nimeni de ele de mulți ani. Ele sunt în proprietatea blocurilor, nu au știut ce să facă cu ele, dar le vom prelua noi în grijă”.
Taxa de protecție civilă o să fie aplicată și la momentul autorizării lucrărilor pentru construcțiile la care este obligatorie realizarea de adăposturi civile, valoarea fiind de 0,2% din valoarea clădirilor rezidențiale sau clădiri anexă la acestea, calculate la emiterea autorizațiilor de construire pentru executarea de construcții cu aria desfășurată mai mică de 600 metri pătrați.
Conform deciziei legislativului local, contribuabilii care nu vor achita taxa până la termenul stabilit vor fi sancționați.
Excepție de la plata taxei se aplică în cazul executării lucrărilor de intervenție în primă urgență pentru punerea în siguranță a construcțiilor, precum și lucrări la lăcașuri de cult sau la monumente istorice.