Marile orașe din România revin și în 2024 cu evenimente și târguri pentru celebrarea Paștelui.
Târgul de Paște de la Craiova 2024
Târgul de Paște de la Craiova va avea loc în perioada 19 aprilie – 12 mai 2024, în Parcul Nicolae Romanescu, zona Foişor – Casa Bibescu. Tema de anul acesta va fi ”Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”.
Căsuțe unicat, decoruri de basm, spectacole și multe surprize sunt pregătite pentru a-i întâmpina pe vizitatori între 19 aprilie și 12 mai 2024.
”Pregătim Târgul de Paște de la Craiova de anul acesta, care va fi un eveniment așa cum i-am obișnuit pe craioveni și nu numai: unul plin de lumină și culoare!
La această ediție, tema este povestea Albă ca Zăpada și cei șapte pitici și, în acest sens, se aranjează atât căsuțele piticilor, unde se vor vinde produse tradiționale de Paște, casa din pădure a prințesei, cât și palatul vrăjitoarei, oglinda, mărul otrăvit etc. Nu putem uita nici scena religioasă a Învierii Domnului, în acest sens urmând să creăm împreună cu Mitropolia Olteniei o surpriză care să vă introducă în atmosfera binecuvântată a sărbătorii. Dar, pentru că ne dorim să vă petreceți cât mai mult timp alături de noi, aducem anul acesta și alte atracții: un roller coaster, roata gigant, bărci, carturi electrice, un sat medieval cu artiști ambulanți, parade de costume medievale, ateliere interactive pentru copii, spectacole ale instituțiilor noastre de cultură, totul în decorul de vis al Parcului Romanescu, mai înflorit ca niciodată.
Autobuzul supraetajat vă va purta către destinația finală, cu opriri în centrul istoric și Grădina Botanică, la fel ca și un trenuleț pentru copii. Noaptea, parcul va rămâne deschis până la orele 24, fiind amenajat de sărbătoare, cu lumini de vis.
Nu ratați această nouă ediție dacă sunteți craioveni, iar dacă vreți să veniți din alte localități, rezervați-vă deja camere la hoteluri, fiindcă nici nu știți ce pierdeți!“, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.
Căsuțele din Târgul de Paște Craiova 2024 vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00, cu posibilitate de extindere a programului, și vor oferi o varietate de produse tradiționale, de la ouă încondeiate și produse de patiserie, la produse de artizanat și suveniruri. De asemenea, sunt așteptați și producători locali cu produse bio și tradiționale, oferindu-ne, astfel, ocazia de a redescoperi gastronomia și produsele autentice ale Olteniei.
București, fără Târg de Paște, în 2024
Târgul de Paște din București a fost anulat anul acesta.
Din cauza ajustărilor bugetare recente, CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, inițiator și organizator al Târgului oficial de Paște al Capitalei, a fost obligat să anunțe anularea celei de-a 12-a ediții, ce urma să se desfășoare în Parcul Regele Mihai I, în perioada 27 aprilie - 6 mai.
Devenit deja o tradiție a Bucureștiului și fiind vizitat anual de peste 100.000 de locuitori ai orașului și turiști, evenimentul cultural prezenta arta și meșteșugurile autentice din toate zonele etnografice ale țării, peste 80 de creatori și producători locali participând în cadrul târgului, în fiecare ediție.
”Regretăm că ne aflăm în imposibilitatea reală de a ne continua misiunea, promovarea și susținerea tradițiilor și a patrimoniului național imaterial, și vă asigurăm că ne concentrăm eforturile pentru a menține beneficiile culturale ale publicului, cetățenii capitalei.
Le mulțumim pentru încredere tuturor meșteșugarilor, artiștilor plastici și producătorilor care aleg, de atâția ani, să se înscrie în procedura de selecție a Târgului de Paște și a altor astfel de proiecte organizate de CREART, garantând calitatea, autenticitatea și reprezentativitatea culturii naționale, precum și numeroșilor vizitatori care o apreciază și se implică activ în păstrarea acesteia”, a transmis CREART.
”Târgul de Paști din Timișoara”
Târgul de Paște din Timișoara va avea loc în perioada 31 martie – 6 mai.
Evenimentul se va desfășura în trei locații emblematice ale orașului: Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe și Piața Traian, fiecare spațiu aducându-și contribuția unică la atmosfera festivă.
Târgul de Paști din Timișoara este un punct de întâlnire între tradiție și modernitate, un spațiu unde muzica și activitățile de divertisment se împletesc armonios pentru a crea o atmosferă de sărbătoare, accesibilă tuturor membrilor comunității.
”Vă invităm să apreciați talentul artizanilor locali care își vor expune meșteșugurile, să vă delectați cu specialități culinare tradiționale și internaționale și să vă bucurați de momente de neuitat alături de familie și prieteni.
Haideți să sărbătorim împreună bucuria renașterii pe care sărbătoarea Paștilor o aduce în inimile noastre”, transmite Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Târg de Paște Brașov
Cu prilejul sărbătorilor pascale, Serviciul Public Administrare Piețe organizează Târgul de Paște în Piața Sfatului, în perioada 27.04.2024 – 12.05.2024.
”Ne propunem că acest târg să ofere brașovenilor și turiștilor atât produse de artă meșteșugărească, produse ,,handmade” și produse alimentare. Conferim oportunitatea de a promova meșteșugurile locale, de a susține artizanii și producătorii locali și de a cumpăra cadouri și obiecte tradiționale, obiecte de artizanat, bijuterii, produse locale și precum alte articole. În cadrul evenimentului vor exista, pentru creșterea atractivității și adresabilității, tronsoane destinate comercializării de produse proprii de către producătorii locali”, transmite Serviciul Public Administrare Piețe Brașov.
Târg de Paște Oradea
Oradea găzduiește Târgul de Paști în perioada 26 aprilie – 6 mai 2024. Târgul va avea loc la Cetatea Oradea.
Organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea, acest târg este deschis tuturor membrilor familiei și promite o mulțime de activități distractive, spectacole culinare și surprize.
”Vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze arome tentante și să se bucure de atmosfera festivă specifică sărbătorilor de primăvară”, potrivit myoradea.ro.
Târgul de Paști din Sibiu 2024
”Târgul de Paști din Sibiu 2024” se va desfășura în perioada 26 aprilie - 07 mai.
”Târgul de Paște va așteaptă cu o diversitate de produse, de la dulciuri la decorațiuni de Paști, obiecte din ceramică și jucării, dar și tot felul de bunătățuri, de la miere la produse de patiserie sau delicioase clătite”, transmite sibiucityapp.ro