Danemarca va restricționa consumul de alcool pentru tinerii cu vârsta între 16 și 18 ani. Asta, după ce autoritățile au constat că tot mai mulți tineri beau mult alcool de la vârste foarte mici.
Autoritățile de la Copenhaga au anunțat că vor crește taxele pentru produsele cu nicotină pentru a combate creșterea îngrijorătoare a consumului.
Țara nordică se confruntă de peste un deceniu cu tot mai mulți tineri dependenți de astfel de produse. Lipsa unei politici naționale de sănătate publică reprezintă, potrivit unui raport nonguvernamental, principala cauză pentru această situație. Autoritățile speră însă că noile măsuri vor schimba lucrurile.
Un studiu din 2019 a estimat că 40% dintre tinerii danezi cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani au fost beți în ultimele 30 de zile, cea mai mare proporție din Europa, unde media este de 13%.
"Copiii și tinerii încep să bea mult prea devreme și beau prea mult", a declarat ministrul de Interne și al Sănătății, Sophie Løhde, în cadrul unei conferințe de presă.
Ea a deplâns, de asemenea, faptul că tinerii consumă din ce în ce mai mult snus, un produs din tutun care se prezintă sub formă de pliculețe cu nicotină.
Pentru a contracara aceste fenomene, vânzarea băuturilor cu un conținut de alcool mai mare de 6% va fi interzisă pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care până acum puteau cumpăra băuturi cu un conținut de până la 16,5%.
Taxe dublate pe anumite produse cu nicotină
În plus, taxa pe pliculețele de nicotină va fi dublată, ceea ce va duce la creșterea prețului pachetelor cu o medie de 12 coroane (1,6 euro), echivalând cu cel al unui pachet de țigări.
De asemenea, va fi interzisă oferirea de arome și gusturi în produsele de înlocuire a tutunului", a precizat ministerul.
Potrivit Autorității Naționale de Sănătate, 22% dintre fetele de 15 ani și 27% dintre băieții de 15 ani consumă alcool săptămânal.
În 2019, un studiu realizat de ESPAD (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs) a estimat că 40% dintre tinerii danezi cu vârste de 15-16 ani au fost băuți în ultimele 30 de zile, cea mai mare proporție din Europa, unde media este de 13%.