Grupuri de sabotori au fost instruiţi în Rusia, Bosnia şi Serbia, inclusiv de instructori ai grupurilor Wagner şi Ferma, pentru acţiuni de destabilizare în Republica Moldova, au anunţat joi Poliţia, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Procuratura republicii, informează Radio Chişinău şi Reuters.
Peste 300 de persoane, instruite în tabere din Rusia
Peste 300 de persoane au mers în tabere din Federaţia Rusă, organizate în grupuri a câte 20 de oameni care erau instruiţi cum să provoace dezordine în masă în timpul protestelor şi să opună rezistenţă în faţa organelor de forţă, a spus şeful Inspectoratului General de Poliţie, Viorel Cernăuţeanu.
„Începând cu luna iunie anul curent, pe teritoriul Federaţiei Ruse mergeau în mod regulat echipe restrânse a câte 20 de persoane, în total (...) peste 300 de persoane care au mers în suburbia Moscovei, unde erau instruite pentru metode tehnice în acţiunile de protest şi comportamentele pe care trebuie să le manifeste, tactici de provocare, înfruntarea inteligentă a cordoanelor forţelor de ordine, extragerea de obiecte sau arme de la organele de forţă şi cum să facă retragerea rapidă din rândul mulţimii. În această perioadă, organele de stat au reuşit să supună măsurilor de investigaţii operative o parte dintre aceste persoane. Numai pe parcursul ultimelor zile s-a reuşit ridicarea atât a mijloacelor financiare de la aceste persoane - în jur de peste un milion şi 600 de mii de lei moldoveneşti, dar şi alte instrumente şi obiecte utilizate în procesul de dezordine în masă', a precizat Cernăuţeanu.
Unele din aceste persoane au participat la vandalizarea instituţiilor statului, a mai spus şeful Poliţiei, precizând de asemenea că o mare parte dintre aceste persoane sunt deja investigate de autorităţi.
Un alt grup de persoane a fost instruit în tabere de gherilă în Bosnia şi Herţegovina, precum şi în Serbia, deplasarea acestora fiind finanţată de gruparea Şor, sub paravanul organizaţiei Eurasia, a anunţat directorul Serviciului de Informaţii și Securitate, Alexandru Musteaţă.
„Începând cu luna mai 2024, oligarhul fugar Ilan Şor, sub paravanul ONG-ului Eurasia, a finanţat deplasarea unor grupuri de tineri la Moscova. Dintre aceştia, o parte au fost selectaţi pentru antrenamente mult mai avansate în tabere desfăşurate în Bosnia şi Herţegovina, dar şi în Serbia. Aceşti tineri au fost antrenaţi de instructori străini conectaţi la entităţi asociate instituţiei private militare Wagner şi la entitatea numită Ferma, înfiinţate anterior de Evgheni Prigojin, acestea fiind în continuare active, doar că sub o altă comandă. În taberele de pregătire erau antrenaţi provocatori care urmau să organizeze proteste şi să participe la acţiuni violente, radicale şi chiar extremiste în contextul alegerilor. Programul antrenamentelor includea tactici de provocare a organelor de menţinere a ordinii publice, utilizarea armelor şi a obiectelor pentru provocarea daunelor fizice neletale, psihologia maselor, confecţionarea şi utilizarea articolelor de incendiere şi a explozibililor artizanale, manevrarea dronelor cu ataşament special pentru explozibil şi incendiere. Conform datelor colectate, printre coordonatorii acestor acţiuni în ţările menţionate sunt cetăţeni străini (...). Totodată s-a reuşit şi identificarea altor 11 cetăţeni străini care au acordat asistenţă taberelor de pregătire din Bosnia-Herzegovina, precum şi Serbia, acţionând sub formă de instructori', a dezvăluit Alexandru Musteaţă.
Ofiţerii şi procurorii au efectuat miercuri 88 de percheziţii în nordul, centrul şi Sudul Republicii Moldova în contextul documentării acţiunilor de dezordine în masă în preajma alegerilor prezidenţiale şi a referendumului.