Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sute de eprubete cu sânge aruncate pe câmp. Garda de Mediu face anchetă în Dolj, după ce deșeurile au ajuns într-o arie protejată

Sute de eprubete cu sânge au fost găsite pe câmpul de lângă comuna Ghindeni din județul Dolj. Recipientele au fost aruncate pe o suprafață de 70 de metri, într-o arie naturală protejată, care este și supravegheată video. În acest caz, autoritățile locale din zonă au sesizat Garda de Mediu, dar și poliția, care face cercetări. O primă ipoteză este că eprubetele ar putea proveni de la cabinetele veterinare din zonă. 

Eprubetele aruncate pe câmp au fost găsite inițial de un cetățean, în weekend. El a anunțat reprezentanții comunei Malu Mare, aflată în vecinătatea terenului. Viceprimarul comunei spune că a analizat recipientele pe care a văzut unele înscrisuri, apoi a anunțat instituțiile abilitate. 

Cătălin Prioteasa, viceprimar Malu Mare: ”Ieri au fost descoperite de un cetățean, astăzi de dimineață am primit și eu informația, am venit cu cei de la mediu, cu colega mea doamna inginer, după care au fost sesizate autoritățile abilitate pentru a le ridica și a le face analize. Acum să vedem dacă a fost ceva… ceva grav. Pe unele dintre fiole scria cabaline.” 

Aproximativ 500 de flacoane, colectate de Garda de Mediu Dolj

Reprezentanții Gărzii de Mediu au adunat imediat deșeurile medicale și au anunțat, printr-un comunicat, că este vorba de câteva sute de fiole cu lichid brun roșcat ce pare a fi sânge. 

”La control au participat inclusiv polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic care au ridicat 466 de flacoane de recoltat cu conținut de lichid brun roșcat ce pare a fi sânge, lamele pentru analiză, flacoane medicamente, precum și documente care concluzionează că deșeurile medicale provin din activitatea unor cabinete veterinare”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu Dolj.

Zona în care au fost aruncate eprubetele cu sânge aparține unei alte comune: Ghindeni. Zona este și arie protejată. Chiar și așa, tone de gunoaie sunt aruncate săptămânal în acest loc.  

Florin Rădulescu, primar Ghindeni: ”Sunt drumuri de acces de la drumul național, pe care pot foarte ușor să vină noaptea să arunce câte o mașină de gunoaie și a doua zi ne pomenim cu grămezile de gunoi. Chiar dacă noi astăzi facem curățenie, în cel mult două trei săptămâni de zile, e ca și cum n-am fi făcut nimic. Aici este arie protejată, că de asta împreună cu cei de la arii protejate am și montat camera, am și făcut curățenie aici.”

În cazul eprubetelor aruncate pe câmp, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Dolj au anunțat că fac anchetă ca să afle cine a aruncat materialele sanitare pe câmp. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE