Statele membre ale UE au convenit, miercuri, asupra primului val de taxe de răspuns pentru cele impuse de Donald Trump. Acest prim val de tarife este de 25% și se aplică unor produse americane, printre care migdale, suc de portocale, carne de pasăre, soia, oțel, aluminiu, tutun sau iahturi, conform surselor Euronews, care au studiat documentele.
Este vorba de represaliile promise la tarifele de 25% impuse de SUA pentru importurile de oțel și aluminiu din blocul comunitar european. Lista oficiala va fi făcută publică marți.
Statele UE convin asupra primului val de tarife de răspuns la cele impuse de SUA
Decizia statelor UE vine după mai multe săptămâni de consultări între statele membre, Comisia Europeană și industrii.
Acestea sunt primele măsuri de răspuns ale Europei în războiul comercial dus de președintele american Donald Trump împotriva partenerilor săi comerciali din întreaga lume. Lista de produse, consultată de Euronews, a făcut obiectul unui lobby intens din partea statelor membre care se tem de contramăsurile SUA care le-ar afecta industriile.
Așa cum probabil era de așteptat, Ungaria a precizat că nu va vota în favoarea acestor taxe, în timp ce Franța, Irlanda și Italia au negociat și au obținut eliminarea whisky-ului Bourbon de pe lista produselor vizate, după ce Trump a amenințat că includerea acestuia va declanșa contraimpozitarea unui tarif de 200 % pe alcoolul european.
Volumul importurilor americane afectate de tarifele UE va fi ușor mai mic decât cel al exporturilor afectate de taxele vamale americane - aproximativ 22 de miliarde euro pe an de produse americane ar trebui să fie afectate de UE, în timp ce tarifele americane care au intrat în vigoare pe 12 martie asupra exporturilor UE de aluminiu și oțel valorează 26 de miliarde euro în fiecare an.
Totodată, calendarul a fost prelungit, pentru „a da o șansă” negocierilor cu SUA. În final, tarifele UE vor intra în vigoare între 15 aprilie și 1 decembrie.
Comunicatul Comisiei Europene
„Astăzi, statele membre ale UE au votat în favoarea propunerii Comisiei Europene de a introduce contramăsuri comerciale împotriva Statelor Unite.
Propunerea Comisiei a fost făcută ca răspuns la decizia din martie a SUA de a impune tarife la importurile de oțel și aluminiu din UE.
UE consideră că tarifele americane sunt nejustificate și dăunătoare, provocând prejudicii economice ambelor părți, precum și economiei mondiale. UE și-a exprimat clar preferința pentru găsirea unor soluții negociate cu SUA, care să fie echilibrate și reciproc avantajoase.
Votul de aprobare de astăzi din partea statelor membre înseamnă că - după încheierea procedurilor interne ale Comisiei și publicarea actului de punere în aplicare - contramăsurile vor intra în vigoare. Taxele vor începe să fie colectate începând cu 15 aprilie.
Aceste contramăsuri pot fi suspendate în orice moment, în cazul în care SUA sunt de acord cu un rezultat negociat corect și echilibrat.”
Pe lângă taxele pentru importurile de aluminiu și oțel, administrația Trump a impus și taxe vamale de 25% pentru automobilele din UE și tarife „reciproce” de 20% pentru toate importurile din UE. Asta înseamnă că 70% din exporturile UE către SUA sunt afectate.
Comisia Europeană lucrează la un al doilea pachet de măsuri de retorsiune care va fi prezentat la începutul săptămânii viitoare, a declarat marți executivul UE.