Rusia a lansat zeci de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, rănind patru persoane și avariind clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev și din alte părți ale țării, au anunțat sâmbătă oficiali ucraineni citați de Reuters.
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 56 din cele 88 de drone rusești, potrivit forțelor aeriene ale Kievului. Alte 24 de drone s-au rătăcit în urma utilizării de mijloace de război electronic pentru a le redirecționa.
Primarul Kievului Vitali Kliciko a declarat că trei persoane au fost rănite în capitală în urma atacului cu drone.
Rămășițe ale dronelor au distrus de asemenea o locuință privată și au avariat mai multe clădiri comerciale, provocând incendii mari în mai multe zone ale Kievului, au declarat oficiali din oraș.
O altă persoană a fost rănită în orașul Harkiv din nord-estul țării, a declarat primarul Igor Terehov.
Oficiali regionali au mai declarat că mai multe clădiri rezidențiale și comerciale au fost avariate în centrul regiunii Dnipropetrovsk, în timp ce armata a raportat pagube în regiunea Odesa din sud.