Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost chemat, luni, de premierul Marcel Ciolacu la Guvern pentru a discuta despre raportul Corpului de control în cazul spitalului ”Sfântul Pantelimon” unde a fost deschisă o anchetă cu privire la zeci de decese suspecte, au declarat surse politice pentru Euronews România.
Tot astăzi au loc percheziții informatice în cazul Pantelimon. Una dintre cele două doctorițe arestate a fost adusă luni dimineață la sediul Parchetului. De asemenea, sunt așteptate concluziile Corpului de control al premierului, în scandalul anchetelor în cazul morților suspecte.
Ministerul Sănătății susține că nu a găsit nereguli la Spitalul ”Sf. Pantelimon”
În perioada 12 - 16 aprilie, o echipă de control a Ministerului Sănătăţii a efectuat verificări la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti.
Reprezentanții Corpului de control au anunțat că nu a găsit nereguli și au ajuns la concluzia că sesizările formulate de către angajaţii spitalului privind morţi suspecte la Secţia ATI "au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unităţii şi persoanele în cauză".
Ulterior, Alexandru Rafila a admis că acţiunea Corpului de control al Ministerului Sănătăţii "nu a vizat morţii", ci doar două plângeri administrative.
Colegiul Medicilor: ”Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”
De asemenea, Colegiul Medicilor a făcut verificări la Spitalul Pantelimon, iar concluzia a fost că cei 17 pacienţi decedaţi în perioada 4 - 7 aprilie au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale.
"În toate cele 17 cazuri, nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale sau că cineva într-un mod intenţionat ar fi făcut vreun act deliberat de a suprima sau reduce în scop criminal un astfel de drog (noradrenalină - n.r.)”, a explicat preşedintele Comisiei de disciplină a CMMB, Liana Pleş, pe 1 mai.
Două doctoriţe de la Spitalul "Sfântul Pantelimon", Maria Miron şi Mirela Păiuş, se află în arest preventiv din data de 8 august. Ele sunt acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la Terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.