Update: Medicii de la spitalul Sfântul Pantelimon, acuzați că au provocat intenționat moartea unui pacient, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Și asistenta acuzată de mărturie mincinoasă a fost audiată astăzi, dar a fost eliberată, fiind cercetată în continuare sub control judiciar.
Știrea inițială: Managerul spitalului Sfântul Pantelimon anunță că își va da demisia, deși nu are ce să își reproșeze.
Ministrul Sănătății i-a cerut managerului să se retragă, după ce informația privind perchezițiile la locuințele medicilor a fost făcută publică.
Surse Euronews spun că trei dintre cei patru medici duși azi la audieri sunt considerați suspecți în dosarul morților suspecte din secția de ATI.
De altfel, doi medici și o asistentă au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul morților suspecte din secția de ATI de la spitalul Pantelimon. Medicii sunt acuzați că ar fi redus intenționat doza de nor-adrenalină, lucru care a dus la moartea unor pacienți.
Motivația Parchetului
"La data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. şi P.M., având calitatea de medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă 'Sf. Pantelimon' Bucureşti.
Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) şi omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei)", se arată într-un comunicat al Parchetului.
Faţă de inculpatele M.M.A. şi P.M., precum şi faţă de suspecta C.M. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta în acest caz a fost demarată după ce, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul "Sf. Pantelimon" cu privire la faptul că, în perioada 4 - 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.