Circa 100.000 de persoane au participat sâmbătă la o manifestaţie pro-palestiniană în centrul Londrei pentru a cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, relatează Reuters.
Scandând "Palestina liberă" şi fluturând steaguri palestiniene, protestatarii au mărşăluit prin Londra înainte de a se aduna pe Downing Street, reşedinţa oficială şi biroul premierului britanic Rishi Sunak.
Poliţia londoneză a estimat la 100.000 numărul persoanelor care au participat la protestul "Marşul Naţional pentru Palestina", organizată de Campania de Solidaritate cu Palestina.
"În calitate de palestiniană care şi-ar dori să se întoarcă acasă într-o zi, de palestiniană care are fraţi şi surori în Gaza, şi familie, aş vrea să putem face mai mult, însă manifestaţia este ceea ce putem face în acest moment", a declarat pentru Reuters o femeie care nu a dorit să-şi dezvăluie numele.
Multe dintre scandările şi bannerele de la protest conţineau sloganuri anti-israeliene, iar un protestatar a ţinut un banner cu fotografiile premierului Sunak, a preşedintelui american Joe Biden şi premierului israelian Benjamin Netanyahu, cu mesajul "Căutaţi pentru crime de război".
Poliţia a avertizat înainte de manifestaţie că oricine va arăta sprijin pentru Hamas, organizaţie considerată teroristă şi interzisă în Marea Britanie, va fi arestat, iar orice incident motivat de ură nu va fi tolerat.
Protestul a părut paşnic şi nu au existat informaţii privind arestări.
Proteste la Tunis
Pe de altă parte, aproximativ o mie de protestatari s-au adunat din nou sâmbătă în faţa ambasadei Franţei de la Tunis, cerând plecarea ambasadorului şi exprimându-şi sprijinul pentru palestinieni în războiul cu Israelul.
Numeroşi tunisieni critică Parisul pentru că, în opinia lor, sprijină Israelul în războiul său cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas din Gaza.
Manifestanţii, inclusiv personalităţi politice şi reprezentanţi ai societăţii civile, au mărşăluit prin centrul Tunisului înainte de a merge spre ambasadă, înconjuraţi de un important dispozitiv de securitate. Ei au cerut, de asemenea, incriminarea oricărei normalizări a relaţiilor cu Israelul.