Lecții de viață de la un campion. Sportivul paralimpic Matt Stutzman a vizitat o școală din Paris și le-a demonstrat celor mici că nimic nu este imposibil. Deși nu are brațe, el deține recordul mondial pentru cea mai lungă lovitură precisă din sport.
Acum, Matt Stutzman își dorește și calificarea la Jocurile Paralimpice care se vor desfășura anul viitor în capitala Franței.
„Trebuie să profiți de fiecare oportunitate”
Matt Stutzman s-a născut fără mâini. La doar câteva luni, el a fost înfiat de o familie din statul american Iowa. Sportivul le-a povestit copiilor că a reușit să facă sport de performanță datorită tatălui său, care odată i-a spus că poate reuși tot ce își pune în plan.
Matt Stutzman, arcaș paralimpic: „Tatăl meu putea să-mi spună că nu pot juca baschet, pentru că nu am mâini, dar a avut o altă reacție. M-a îndemnat să încerc. A fost o adevărată lecție pe care vreau să o transmit mai departe: trebuie să profiți de fiecare oportunitate. Indiferent dacă la început crezi că îți va reuși sau nu, întotdeauna există o cale”.
Matt Stutzman le-a arătat copiilor că duce o viață normală. A învățat să se descurce în orice situație și poate chiar lega șireturile cu degetele de la picioare.
Elev: „Am învățat că toți suntem la fel. Dacă ai o dizabilitate, așa cum i s-a întâmplat lui Matt, nu înseamnă că nu ești în stare de nimic. Iată, Matt poate face orice, își folosește picioarele pentru a mânca sau joacă baschet cu umerii”.
Matt Stutzman a mai participat la Jocurile Olimpice pentru sportivii cu dizabilități și în 2012 a obținut medalia de argint. Visul lui este să poată concura cu sportivi care își folosesc brațele pentru a trage cu arcul.
Matt Stutzman, arcaș paralimpic: „Probabil că eu nu voi apuca să trăiesc așa ceva, dar chiar mi-ar plăcea să văd paralimpici care participă la Jocurile Olimpice, alături de ceilalți sportivi”.
La Jocurile Paralimpice de anul viitor, care vor avea loc la Paris, vor putea participa peste patru mii de sportivi.