SpaceFEST, cel mai mare eveniment din regiune dedicat explorării spațiului, revine în 2024 cu un concept nou, în care tehnologia va spune povestea fascinantă a aventurii omului în spațiu. Zeci de mii de persoane au participat la prima ediție care s-a bucurat de un succes uriaș.
Între 31 mai și 3 iunie 2024, campusul POLITEHNICA București va găzdui o serie de activități menite să creeze experiența unică a unei călătorii fascinante prin univers.
Tema ediției va fi Artemis - journey to the moon, garantând astfel un eveniment de excepție, care va inspira cu siguranță viitoarele generații de exploratori. Totodată, în cadrul evenimentului va avea loc și Conferința Europeană SpaceFEST 2024, în parteneriat cu Agenția Spațială Română.
Proiect susținut de NASA, prezentat la SpaceFest 2024
Proiectul Artemis redefinește standardele explorării spațiale, pregătindu-se să trimită, până în 2025, primul echipaj uman pe Lună de la misiunea Apollo 17 în 1972. Artemis este un proiect susținut de NASA împreună cu mai mulți parteneri internaționali, printre care și România, acordurile cu țara noastră fiind semnate, prin Agenția Spațială Română (ROSA), în martie 2022.
Pe termen scurt, această misiune istorică reprezintă și o manifestare a angajamentului pentru diversitate în explorarea cosmică, prin includerea primei femei și a primei persoane de culoare într-o misiune pe Lună. Pe termen mediu, Artemis are drept obiectiv înființarea unei echipe internaționale de expediție și o prezență umană durabilă pe Lună, iar, pe termen lung, se dorește ca această misiune să dezvolte tehnologii de extragere a resurselor lunare, constituind astfel, totodată, un teren de testare pentru tehnologiile care vor sta la baza viitoarelor misiuni spre Marte.
Astronauți legendari, concursuri și tehnologii de ultimă oră
Astronauți de legendă, povești uimitoare, experiențe imersive create cu ajutorul tehnologiilor AR și VR, holograme, ateliere de astronomie, workshopuri de sateliți, lansări de rachete, concursuri pentru elevi, artă spațială, companii vizionare, reprezentanți ai industriei aerospațiale din România, expoziții de tehnologii și produse inovative, dar și nenumărate activități pentru întreaga familie – iată doar câteva dintre elementele care transformă SpaceFEST într-un eveniment de neratat.
Vizitatorii vor afla de la astronauți celebri povești despre aventurile lor în spațiu, vor pune întrebări și vor afla răspunsuri la toate curiozitățile pe care le au despre ce presupune o călătorie în spațiu, dar și despre ce înseamnă o carieră în această industrie fascinantă. În cadrul sesiunilor de meet & greet, vizitatorii vor putea discuta cu fiecare astronaut, vor primi autografe, vor face poze și vor avea parte de o experiență unică.
Studenții, profesorii și partenerii POLITEHNICA București vor implica participanții în tot felul de aventuri uimitoare, menite să demonstreze tinerelor generații că o carieră în industria spațială este accesibilă inclusiv în România. E nevoie de inspirație, pasiune, determinare și ambiție pentru ca visul oricărui copil de a ajunge în spațiu să devină realitate.
SpaceFest 2023 – o experiență inedită pentru peste 25.000 de pasionați de spațiu
În cadrul primei ediții a SpaceFEST, campusul POLITEHNICA București a primit peste 25.000 de vizitatori, de toate vârstele, cu toții pasionați de spațiu și dornici să experimenteze o aventură intergalactică. Invitații speciali au fost trei astronauți de poveste: Nicole Stott – astronaut NASA, Sara Sabry – primul astronaut egiptean și Dumitru Prunariu – singurul cosmonaut român. Aceștia au povestit publicului despre experiențele lor în spațiu și au reprezentat o adevărată inspirație pentru miile de copii veniți să îi cunoască.
Mai mult, timp de trei zile, vizitatorii veniți din toată țara au putut participa la numeroase activități: workshopuri pentru construit și lansat rachete, ateliere de printare 3D, proiecții în cadrul unui Planetariu uimitor, ridicare în ancoră cu balonul cu aer cald, observații solare, experiențe cu simulatorul de zbor și multe altele. Concursurile de desen și de creație video cu tema ”Spațiul” au reunit elevi curioși, creativi și entuziaști din toată țara, iar expozițiile de artă spațială au reprezentat un punct de atracție pentru mii de copii.
Spațiul, cea mai mare oportunitate a omenirii
Pe măsură ce tehnologiile avansează, iar misiunile spațiale devin din ce în ce mai ambițioase, se întrevăd și se concretizează oportunități la care nimeni nu s-ar fi gândit în urmă cu câteva decenii. Fie că vorbim despre materiale inteligente, despre mâncarea astronauților sau despre ce putem cultiva în spațiu, fie despre turismul spațial, stații de alimentare pentru rachete, polițiști spațiali, fabrici sau capacități de monitorizare a mediului, implicațiile explorării a spațiului cosmic ne vor influența viața pe Pământ în feluri imposibil de ignorat. Văzută astăzi ca o investiție în viitor, explorarea spațiului determină o schimbare de paradigmă în toate domeniile, noi tehnologii, noi oportunități comerciale, un alt mod în care ne vom poziționa față de planeta noastră și în raport cu întregul univers.
SpaceFEST face parte din seria de evenimente organizate anual de către Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, evenimente prin care sunt promovate știința și tehnologia, încurajând astfel copiii și tinerii să aleagă un parcurs educațional de elită și o carieră într-un domeniu de viitor.
SpaceFEST este un eveniment organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București în colaborare cu European Space Agency și este menit să inspire și să educe oameni de toate vârstele cu privire la importanța și oportunitățile oferite de explorarea spațială.