Surse guvernamentale au declarat pentru Euronews România că șoferii nu vor mai rămâne fără permis de conducere dacă refuză testarea antidrog.
Surse: Șoferii nu mai rămân fără permis dacă refuză testarea antidrog
Premierul Ciolacu a decis în cele din urmă să intervină, după ce această Ordonanță de Urgență care ar fi modificat Codul Rutier a stârnit o dezbatere uriașă în spațiul public, unde numeroși oameni au semnat o petiție Declic și chiar se anunța un protest în Piața Victoriei.
Surse politice au declarat pentru Euronews România că șoferii nu vor mai rămâne fără permis de conducere dacă refuză testarea antidrog. Cel puțin, nu acum. E posibil ca măsura să fie amânată până anul viitor.
Joi, ar urma să fie adoptată o altă OUG pentru prorogarea termenului inițial, adoptat săptămâna trecută, prin care șoferii care refuzau testarea drugtest la fața locului ar fi rămas fără permisul auto, cel puțin până când primeau rezultatele probelor biologice de la IML.
De altfel, medicii legiști s-au plâns că nu au capacitatea necesară în acest moment pentru a procesa rapid toate solicitările venite din partea șoferilor care ar refuza testarea cu aparatele rapide.
Săptămâna viitoare ar trebui convocat Biroul Permanent la Senat, unde vor lua act de prorogarea măsurii privind testarea antidrog.
Știrea inițială:
Șoferii pot rămâne fără permis dacă refuză testarea antidrog, potrivit unei ordonanțe pe care Guvernul încearcă acum să o „îmbunătățească”
De curând, Guvernul a modificat Codul Rutier printr-o Ordonanță de Urgență care prevede că șoferii care refuză să sufle în drugtest sunt lăsați fără permisul de conducere până vin rezultatele testelor biologice, lucru care poate dura și câteva luni.
În toată țara, șoferii s-au revoltat și a luat naștere o întreagă dezbatere - în online și nu numai -, iar în momentul de față se discută despre o eventuală „îmbunătățire” a acestei ordonanțe, astfel încât rezultatele probelor biologice recoltate la IML să fie livrate mai repede de cel mult 72 de ore, după cum anunța premierul Ciolacu.
Însă, această modificare ar putea să fie făcută în Parlament abia la toamnă, după ce aleșii se vor întoarce din vacanță. Premierul Ciolacu o să aibă luni o discuție cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru că trebuie văzut dacă statul român are bani să cumpere mai multe teste rapide antidrog, teste care să aibă o eficiență mai bună decât cele din prezent.
Nu e singurul proiect care suportă amânare, de altfel. Și altele, la fel de importante, au fost aprobate și ulterior modificate de Executiv: cum ar fi OUG referitoare la e-TVA, dată de Ministerul de Finanțe, care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 august 2024, însă, după ce contabilii din toată țara s-au revoltat, și continuă să o facă, actul normativ a fost amânat pentru 1 ianuarie 2025, iar de la 1 august 2025 va intra în vigoare acest mecanism pentru cei care aplică TVA-ul la încasare.
Un alt scandal a fost cel legat de plățile cash, o măsură cuprinsă în revoluția fiscală, adoptată în 2023. Inițial, proiectul ar fi prevăzut o reducere a plafoanelor privind folosirea banilor cash în interval de 24 de ore. De exemplu, o persoană fizică ar fi putut face plăți de cel mult 5.000 de lei/zi, iar firmele nu ar fi putut avea în casierie mai mult de 50.000 de lei la finalul zilei. S-a renunțat și la această măsură, însă, cu doar patru zile înainte ca ea să intre în vigoare în Monitorul Oficial.
Un alt episod când Guvernul a fost influențat de vocea străzii a fost legat de „taxa pe boală”, intrat în vigoare de la 1 ianuarie, prin care se aplica o contribuție de 10% celor aflați în perioada concediului medical. Legea a fost corectată în aprilie și au fost excluse mai multe categorii de persoane, după mai multe discuții în coaliție și mai multe intervenții ale Guvernului, care a modificat de trei ori actul normativ.
În cele din urmă, au fost scutiți de la plată majoritatea bolnavilor, cu excepția celor cu afecțiuni medicale obișnuite sau cei aflați în carantină.