Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Simulare Bac 2025 la Matematică - subiecte și barem: mate-info, științe ale naturii, tehnologic și pedadogic

Simularea Bac 2025 a continuat marți cu proba obligatorie a profilului. Elevii de la profilul mate-info, profilul științe ale naturii, filiera tehnologică și profilul pedagogic au susținut proba la Matematică.

Subiecte și barem pentru simularea Bac 2025 la Matematică

Mate-info

Științe ale naturii

Tehnologic

Pedagogic

25/03/2025 , 12:33

Subiectele la simularea Bac 2025 la Matematică

Subiectele la simularea Bac 2025 la Matematică au fost publicate de Edupedu.ro pentru toate cele patru profiluri și specializări: mate-info, științe ale naturii, tehnologic și pedagogic.

Mate-info

Științe ale naturii

Tehnologic

Pedagogic

Model de subiect pentru simularea Bac 2025 la Matematică

Examenul la Matematică este structurat în trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. 10 puncte sunt acordate din oficiu.

Reguli pentru elevi la simularea Bac 2025 la Matematică

În ziua simularii, accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 8:30, iar probele scrise vor începe la ora 9:00. Elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor primite la simularea examenului de bacalaureat 2025.

Redactarea rezolvării subiectelor va începe de pe a doua pagină a primei foi tipizate.

Pentru secretizarea și securizarea lucrărilor scrise se va proceda astfel:

a) Colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, conținând datele personale ale elevului, nu se sigilează; anonimizarea acestora se face automat în platforma destinată evaluării digitalizate.

b) Colțul din dreapta sus al următoarelor foi tipizate, începând cu a doua foaie tipizată, conținând datele personale ale elevului, se sigilează și se secretizează. Secretizarea casetei de identificare se realizează cu etichete, nu cu lipici.

După ce își încheie lucrările, elevii numerotează foile, sub îndrumarea asistenților, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colțul din dreapta, indicând pagina curentă și numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini.

Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenți.

După încheierea numerotării, elevii predau asistenților lucrările și semnează pentru confirmarea predării lucrării și a numărului de pagini.

Rezultatele simulării Bac 2025

Rezultatele pe care elevii le vor obține la simularea examenului de bacalaureat vor fi communicate pe 8 aprilie. Notele obținute vor fi communicate individual și nu vor fi trecute în catalog, cu excepția cazurilor în care există solicitări scrise în acest sens.

Rezultatele vor fi discutate la clasă, pentru a stabili eventuale îmbunătățiri ale nivelului de pregătire, în vederea examenelor din vară.

La simularea Bac 2024, 60% dintre elevi au luat notă de trecere la Limba română, 64,12% au promovat proba obligatorie (Matematică sau Istorie), iar 64,75% dintre elevi au luat notă de trecere la proba la alegere.

Calendarul probelor pentru simularea examenului de Bacalaureat

  • 24 martie - proba de Limba și literatura română
  • 25 martie - proba obligatorie: Matematică sau Istorie, în funcție de profil
  • 26 martie - proba la alegere la una dintre 10 materii, în funcție de profilul liceului

Nota primită la simularea examenului de Bacalaureat nu contează. Ea poate fi trecută însă în catalog dacă elevii cer lucrul acesta.

Scopul acestei simulări este ca elevii să-și dea seama unde ar trebui să mai învețe. Nu au terminat de studiat toate capitolele pentru examenul din vară, însă deja pot să-și facă o idee cam la ce nivel se află dacă ar susține acum examenul de Bacalaureat.

Bacalaureat 2025. Calendarul probelor la BAC

Potrivit calendarului Bac 2025, examenele scrise încep pe data de 10 iunie, cu proba la Limba și literatura română. Urmează proba obligatorie, în data de 11 iunie, iar pe 13 iunie are loc proba la alegere.

Afișarea rezultatelor este în data de 20 iunie. Ulterior, pot fi depuse contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în data de 30 de iunie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE