Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Serghei Lavrov îl laudă pe Trump și îi critică pe europeni: Președintele american înțelege totul

Rusia îl laudă pe președintele american, Donald Trump în privința poziției privind acordul cu Ucraina.

În plus Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, îi critică pe europeni, și le transmite că este imprudent să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina.

În ceea ce priveşte forţele de menţinere a păcii, (spun ei) că pregătesc mii de forţe de menţinere a păcii şi vor oferi forţelor de menţinere a păcii acoperire aeriană. Acest lucru este, de asemenea, imprudent. În primul rând, nimeni nu ne întreabă, iar Trump înțelege totul. El a spus că este prea devreme pentru a spune când va exista o înțelegere, puteți discuta această problemă, dar va fi necesar consimțământul părților. Se comportă corect.

Acest plan de menținere a păcii în Ucraina este o continuare a incitării regimului de la Kiev de a purta un război împotriva noastră. Așa cum l-au adus (pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski) la putere „cu baioneta” și l-au împins de la spate, acum vor să-l susțină cu „baionetele” lor sub formă de unități de menținere a păcii.”, a declarat Lavrov.

Trump, despre relaţia diplomatică cu Zelenski: Poate că a devenit puţin tensionată

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că relaţia sa cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, „poate a devenit puţin tensionată” în ultimele zile, pe fondul iniţierii discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin privind încetarea conflictului din Ucraina, fără participarea Kievului la masa negocierilor.

Vrem să colaborăm cu el (n.r. „Zelenski”) şi o vom face. Cred că, de fapt, am avut o relaţie foarte bună. Poate că a devenit puţin tensionată”, a spus Trump în cadrul unei întâlniri cu premierul britanic Keir Starmer, desfăşurată în Biroul Oval.

Tensiunile au fost atribuite de Trump faptului că „naţiunile europene îşi recuperează banii” din ajutorul oferit Ucrainei.

Totuşi, Starmer l-a corectat rapid, precizând că „majoritatea” ajutorului acordat de Marea Britanie Ucrainei a fost „donaţie”.

Trump a spus, de asemenea, că menţine „o relaţie foarte bună” atât cu Vladimir Putin, cât şi cu Volodimir Zelenski, urmând să îl primească pe preşedintele ucrainean la Casa Albă în cursul zilei de vineri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE