Avioane de luptă americane vor fi dislocate în țara noastră pentru suplimentarea misiunilor NATO de poliție aeriană, anunță ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, după întâlnirea cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
Discuțiile au avut loc după atacurile repetate ale rușilor în porturile Izmail și Reni, situate în apropierea graniței românești, nu departe de locuințele oamenilor.
Locuitorii din zona respectivă au putut fi martorii atacurilor fiind treziți de zgomotele puternice ale aeronavelor și mitralierelor care survolează zona în timpul nopții.
În acest context, ambasadoarea a precizat că aceste aeronave vor fi de tip civil, alimentate electric, fără tobă de eșapament, ceea ce le conferă o putere sporită. Cu toate acestea, vulnerabilitățile acestor drone se află în aripi și motor. Lovite în aceste puncte, ele își pierd controlul și se prăbușesc.
Se așteaptă ca aeronavele să ajungă în România în curând și să fie pilotate de militari instruiți la baza Mihail Kogălniceanu. Pe flancul estic, peste 5.000 de militari asigură protecția și securitatea acestei zone.
- Drona Shahed, o armă cu buget redus. O dronă similară, dar civilă a fost prezentată în studioul Euronews
- EXCLUSIV MApN, verificări cu șalupele pe Dunăre, după ce o altă dronă ar fi căzut, miercuri seară, pe teritoriul României
- Viața la câțiva pași de război. Satul Plauru se află la doar 200 de metri distanță de portul Izmail, atacat de ruși
Bucăți de dronă găsite la scurt timp după discursul lui Iohannis
Între timp, oficialii armatei explică bâlbele din comunicarea legată de drona căzută pe teritoriul României, și spun că Militarii Forțelor Navale au descoperit urmele dronei la doar câteva minute după ce președintele țării a declarat răspicat că în țara noastră nu a căzut nici o bucată din vreo dronă.
Investigația este în continuare în curs. Acele bucăți care au fost strânse de pe acest teren sunt analizate. Ministerul Apărării încă nu a venit cu un răspuns în acest caz.
Generalul Daniel Petrescu spune că nu a avut loc o explozie, ci că au căzut bucăți din dronă în flăcări și din această cauză s-ar fi produs un incendiu. Mai mult, este posibil ca din cauza impactului să se formeze și un crater în pământ. Generalul Petrescu mai spune că evenimentul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni. Luni dimineața, echipele MAPN au fost în teren și au realizat o cercetare mai discretă, luni fiind și primul moment în care au făcut o comunicare publică în care au spus că radarele nu au arătat amenințări asupra spațiului român. De aceea au dat acel comunicat în care aparent negau faptul că bucăți din drone au căzut aici, potrivit declarațiilor generalului Daniel Petrescu făcute la Antena3.
A doua zi echipele forțelor navale au descoperit bucățile din dronă la ora 17:21, la doar 20 de minute distanță că șeful statului, Klaus Iohannis, ne asigura că nu au fost găsite bucăți de drone pe pământ românesc, deși președintele nu a comunicat și faptul că echipele MAPN se aflau în continuare în teren pentru a face cercetări.