Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Semimaratonul Gerar 2023. Pasionații de mișcare au alergat prin frig, la 0 grade Celsius

800 de alergători au înfruntat vremea rece și au luat startul în Semi Maratonul Gerar, găzduit de Politehnica București. A nins puternic în ziua cursei, dar participanții s-au declarat entuziasmați.

Semimaratonul Gerar a devenit un eveniment de tradiţie printre alergătorii din România, fiind pentru mult timp prima competiţie de alergare a anului.

După doi ani de pauză, sub sloganul „We Run Again”, evenimentul din acest an a susținut asociaţia Climb Again şi Proiectul 7 Summits.

Participanții au fost încântați

„E răcoare, dar ne-am pregătit în ultimele două săptămâni specific pentru vremea asta.”

„Totul e să ieși din casă. Apoi îți dai seama că nu e nicio diferență dacă alergi pe soare, pe ploaie sau pe zăpadă. E la fel de frumos.”

„Condițiile sunt ok. De asta se numește Gerar, să fie ca iarna. Păcat că nu a nins mai mult. Acum câțiva ani a fost zăpada mai mare și a fost mai frumos.”

„Motivația vine în momentul în care vezi că e dimineață, s-a făcut lumină și trebuie să faci ceva care îți aduce bucurie. Adică, alergarea!”

Desfășurarea probelor

800 de alergători și pasionați de mișcare vor lua startul la cele două probe:

  • cros ELTH (10,8 km),
  • semimaraton (21 km).

Proba de cros este destinată participanţilor individuali, în timp ce probele de semimaraton sunt probe pe echipe care se adresează echipelor formate din câte trei alergători:

  • trei băieţi pentru clasamentul masculin – primul start,
  • două fete şi un băiat / doi băieţi şi o fată pentru clasamentul mixt,
  • trei fete pentru clasamentul feminin – al doilea start.

Bursa Gerar pentru Lotul Național de Paraclimbing

Fondurile strânse la Semimaraton Gerar vor merge către o cauză sportivă. Anul acesta fondurile susţinute de participanţi prin donaţii şi fundraising vor merge către susţinerea proiectului 7 Summits.

Răzvan Nedu și Alex Benchea, doi tineri nevăzători escaladează cele mai înalte șapte vârfuri din cele șapte continente, în cadrul proiectului 7 Summits. Motivația lor este să inspire copiii și tinerii cu dizabilități să își depășească limitele.

Ei au reușit în ultimii ani să urce unele dintre cele mai impresionante vârfuri din lume: Mont Blanc, Elbrus, Matterhorn, Kilimanjaro. În plus, au dus sus steagul României și în competițiile mondiale de paraclimbing.

Răzvan (vicecampion mondial cu opt medalii la activ) și Alex (cu două medalii în competiţii de paraclimbing) vor participa la proba de cros 10,8 km alături de alţi colegi din lotul de paraclimbing: Ionela Grecu (2 medalii) și Liviu Matei (o medalie).

Semimaraton Gerar a fost printre ultimele competiţii de alergare din România care au avut loc în 2020 înainte de restricţiile cauzate de pandemie, iar după doi ani de pauză aceasta revine cu ediţia numărul 11.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE