Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Şeful Renault are îndoieli privind tranziția la mașinile electrice în Europa. ”Avem nevoie de puţin mai multă flexibilitate”

Directorul general al companiei franceze Renault şi-a exprimat unele îndoieli în legătură cu perioada de timp în care ar trebui să aibă loc tranziția la vehiculele electrice în Europa. Luca De Meo a reamintit că producătorul auto trebuie să scadă costurile pentru a putea să-și atingă obiectivele în domeniul mașinilor electrice, relatează agenția Reuters.

Tranziţia la vehiculele electrice joacă un rol determinant pentru diminuarea emisiilor globale de dioxid de carbon, iar modul în care se va desfășura acest proces va restructura industria auto.

Desfășurarea alegerilor europene a coincis cu moment în care a fost raportată o cerere slabă pentru mașinile electrice. În acest context, au fost lansate mai multe apeluri pentru ca UE să renunțe la decizia de a interzice vânzările de automobile cu motoare pe combustie internă (benzină, motorină sau GPL) din 2035. Această hotărâre urmează să fie revizuită în 2026.

”Avem nevoie de puţin mai multă flexibilitate cu privire la calendar. Cu toate acestea, ar fi o greșeală strategică să abandonăm pur şi simplu obiectivul din cauza încetinirii actuale a pieţei”, a afirmat Luca De Meo, potrivit sursei citate.

Compania Renault dă de înțeles că nu e pregătită să producă doar mașini electrice

Cât despre planurile companiei Renault de a trece toată producția auto europeană la mașini electrice, pe fondul rezultatelor slabe de pe piața internă, Luca De Meo a dat de înțeles că francezii nu sunt încă pregătiți pentru a lua o astfel de măsură.

”Adevărul este că nu suntem încă pe traiectoria adecvată pentru a ajunge la 100% automobile electrice în 2035. Acesta este adevărul. Dacă clienţii nu ne urmează, suntem cu toţii responsabili. Trebuie să reducem costurile”, a afirmat directorul general al Renault, conform sursei citate.

Vânzările de mașini electrice, în scădere

Industria auto s-a confruntat cu mai multe provocări, precum incertitudini privind cadrul de reglementare şi concurenţa din partea companiilor chineze. De asemenea, criza costului vieţii de pe pieţele interne a afectat tranziţia la vehiculele electrice.

Vânzările globale de mașini electrice au crescut cu 35% în 2023, însă s-au diminuat în 2024. În schimb, în luna iunie a acestui an, vânzările de autoturisme noi în UE au crescut cu 4,3%, până la cel mai ridicat nivel de după luna iulie 2019, iar înmatriculările de automobile pe baterie au scăzut uşor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE