Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Șeful AEP, despre anularea primului tur al prezidențialelor: „Nu e nicio cale de atac contra deciziei CCR de validare a turului întâi”

Turul doi al alegerilor prezidențiale pot începe, din punct de vedere organizatoric, deoarece au fost distribuite toate buletinele de vot, a declarat Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP). De asemenea, Toni Greblă a punctat că nu mai există nicio cale de atac împotriva hotărârii prin care Curtea Constituțională a validat primul tur de scrutin, potrivit Antena3.

„Din punct de vedere al competențelor AEP, am expediat dimineață ultimele buletine de vot la județele cele mai aproape de București. Din toate punctele de vedere organizatoric alegerile pot fi începute în decembrie la 7 dimineața în toată țara și în secțiile de votare din străinătate vineri ora 12.00, ora locală”, a afirmat Toni Greblă, potrivit sursei citate.

Șeful AEP a punctat că CCR a validat rezultatele primul tur al prezidențialelor, motiv pentru care „nu există cale de atac împotriva acelei decizii a CCR și sunt depășite termenele, nu mai e nicio posibilitate de a contesta rezultatele din primul tur de scrutin. Așa spune legea”, a precizat Greblă.

Șeful AEP: „Nu a existat nicio alterare de date, nici nu a fost penetrat sistemul informatic al AEP”

Referitor la atacurile cibernetice din 24 noiembrie, menționate în documentele desecretizate din CSAT, Toni Greblă a menționat că România nu are un sistem de vot electronic, ci o procedură pe hârtie”.

„Pe atribuțiile AEP, în legătură cu atacurile cibernetice din 24 noiembrie, noi nu avem votul electronic, ci o procedură pe hârtie. Procesele-verbale de consemnare a rezultatului alegerilor se scriu pe hârtie, se fotografiază și se urcă în sistem. Parcurg apoi un drum spre BEJ -uri, BEC, unde se stabilește rezultatul definitiv. Pe acest traseu nu a existat nicio alterare de date, nici nu a fost penetrat sistemul informatic al AEP.

Garantez, informez toți românii, în procesul electoral din 24 noiembrie nici o dată nu a fost alterată, nu a fost extrasă nici o dată din sistemul informatic. Sigur că au existat atacuri cibernetice, dar ele au fost blocate, oprite, filtrate de instrumentele de protecție pe care fiecare sistem informatic le are la dispoziție”, a menționat șeful AEP, potrivit sursei citate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE