Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ungaria va pierde un miliard de euro din fonduri europene. Cauza? Schimbările legislative antidemocratice

Maghiarii sunt aproape să piardă un miliard de euro de la Comisia Europeană, potrivit Politico. Motivul este că Ungaria a încălcat principiile statului de drept, în special din cauza politicii duse de premierul conservator Viktor Orban și a modificărilor sale legislative, care sunt considerate de Occident drept antidemocratice. Dar Orban continuă să promoveze politici suveraniste.

Ungaria va pierde un miliard de euro din fonduri europene

Acei bani sunt blocați de Comisia Europeană, iar maghiarii au timp să pună în aplicare, până pe 31 decembrie, cele 17 măsuri cerute pentru ca banii să fie deblocați. Este vorba, în special, despre modificări în ceea ce privește lupta anticorupție și conflictele de interese. Ungaria trebuia să le pună în aplicare începând cu 2022, pentru că o țară din UE are la dispoziție doi ani pentru a o face.

Numai că o astfel de etapă durează, de obicei, câteva luni, astfel că este greu de crezut că Ungaria mai are timp, iar toate eporturile Comisiei nu au avut niciun rezultat, după cum a declarat și comisarul pentru buget, Piotr Serafin, care a spus că „nu a fost tocmai ceea ce spera Comisia". El s-a întâlnit cu ministrul maghiar al Afacerilor Europene, János Bóka.

În total, Comisia Europeană a alocat Ungariei peste 16 miliarde de euro sub formă de subvenţii şi ajutoare economice post-Covid. Scopul este cel al stimulării creşterii economice.

De precizat că Viktor Orban este și şef al preşedinţiei rotative a Consiliului UE, funcție pe care a ocupat-o timp de șase luni, iar mandatul îi expiră la finalul lunii decembrie.

Ungaria traversează o perioadă dificilă, în care PIB-ul acestei țări a scărut mult sub media altăr țări din Uniunea Europeană, iar deficitul deficitul este de 5,4% din PIB pentru acest an, cifră similară cu cea din România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE