Lupta pentru ţinerea sub control a creşterii preţurilor nu s-a încheiat, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, exprimându-şi încrederea că inflaţia poate reveni la ţinta de 2%, transmite Bloomberg.
"Nu am terminat încă. Şi trebuie într-adevăr să readucem inflaţia la 2% pe termen mediu, deoarece acesta este obiectivul nostru şi aceasta este misiunea pe care o avem, de a asigura stabilitatea preţurilor", a afirmat şeful BCE la postul elen de televiziune Antenna TV.
Lagarde a explicat că oficialii BCE, care se întâlnesc la Atena şi sunt aşteptaţi să anunţe joi o pauză în majorarea dobânzilor, "trebuie să fie foarte atenţi" cu monitorizarea riscurilor - inclusiv o potenţială creştere a preţurilor la petrol, în urma conflictului din Orientul Mijlociu.
"Trebuie să ne uităm la datele privind preţurile, salariile şi profiturile şi să vedem unde sunt riscuri. Dar, deocamdată, sunt încrezătoare că suntem pe cale de a readuce inflaţia la 2%", a afirmat şeful BCE.
Vorbind separat la ERT TV, Lagarde a explicat că BCE urmăreşte evoluţia preţurilor petrolului pentru a analiza impactul asupra inflaţiei de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu.
"Monitorizăm cu atenţie orice formă de conflict pentru a vedea ce impact va avea asupra economiei. Problemele energetice din 2022 au fost un motor major al inflaţiei şi ştim cât de mult a costat şi cum au fost afectaţi oamenii în urma preţurilor ridicate la energie", a declarat oficialul BCE.
Conflictul din Orientul Mijlociu afectează prețul petrolului
Unii analişti avertizează că o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu ar putea face ca preţul barilului de ţiţei să depăşească pragul de 100 de dolari. Estimările BCE din septembrie privind inflaţia au la bază o estimare conform căreia preţul barilului de ţiţei se va situa la 82,7 de dolari anul acesta, urmând să scadă la 77,9 dolari în 2025, când inflaţia ar urma să revină la 2%.
"Suntem în mod special atenţi, deoarece este o regiune a lumii unde este un trafic intens cu petrol, unde există ţări producătoare de ţiţei şi unde ar putea exista un impact, direct sau indirect, asupra încrederii, care contează de asemenea", a spus Lagarde.
Conform datelor preliminare ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 4,3% în septembrie - cel mai redus nivel din ultimii doi ani - analiştii apreciind că politica monetară a Băncii Centrale Europene a avut succes în reducerea preţurilor, deşi a fost afectată creşterea economică.