Craterul Batagaika din Rusia s-a format pentru prima dată în anii 60’, atunci când defrișările din apropiere au făcut ca permafrostul subteran să se dezghețe și să se prăbușească. Populația din zonă aude de ani buni explozii stranii, pe măsură ce terenul continuă să se surpe. Cu toate acestea, cea mai mare problemă nu este legată de dimensiunea craterului, ci de ritmul în care se formează noi cratere în zona Arcticii. Aceste noi cratere scot la iveală depozite uriașe de gaze cu efect de seră.
Permafrostrul se referă la orice sol care rămâne înghețat tot anul (sau, mai precis, doi ani consecutivi). Regiunea de permafrost din nord se întinde pe 15 milioane de kilometri pătrați. Solurile sale compacte conțin mai mult carbon, deoarece plantele care cresc în timpul verii arctice sunt înghețate în permafrost înainte de a se putea descompune. Asta înseamnă că în această regiune găsim aproximativ 1.500 de miliarde de tone de carbon.
Potrivit lui Gustaf Hugelius, expert în permafrost la Universitatea din Stockholm, cantitatea de carbon din această regiune este de trei ori mai mare decât masa întregii vegetații vii de pe Pământ. Pe măsură ce zona se încălzește, microbii încep să se hrănească cu resturile vegetale, producând dioxid de carbon și metan ca produse secundare.
„Îl numim un mecanism de feedback pozitiv”, a spus Hugelius. „Odată ce începe colapsul, tot mai multă căldură și apă pot pătrunde în permafrost”, a mai explicat Hugelius, potrivit euronews.com. Cratele se formează mai rapid ca urmare a schimbărilor climatice, a confirmat cercetătorul. Acesta a observat, de asemenea, apariția unui fenomen similar și în zona Canadei.
Putem opri formarea acestor cratere?
„Permafrostul este un gigant adormit”, explică Hugelius. Pe lângă faptul că este vast și plin de carbon, acesta răspunde foarte lent la schimbările din mediu.
Dacă, teoretic, am oprit astăzi încălzirea globală, la +1,2 °C peste nivelurile preindustriale, permafrostul ar continua să se dezghețe încă 200 de ani și ar emite gaze cu efect de seră pentru o lungă perioadă de timp. Este o problemă atât locală, care afectează comunitățile din zonă, cât și globală. Din acest punct de vedere, Hugelius consideră că problema trebuie tratată la nivel macro, cerând o acțiune mai urgentă în domeniul climei.
