Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Scandal de spionaj în Spania. Premierul anunţă o reformă a serviciilor de informaţii

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat joi o reformă a legii care reglementează funcţionarea serviciilor de informaţii ale Spaniei, în principal pentru „a întări controlul judiciar”. Măsura vine după răsunătorul scandal de spionaj izbucnit luna trecută.

Reforma este necesară „pentru a întări garanţiile acestui control, dar şi pentru a asigura respectarea maximă a drepturilor individuale şi politice ale persoanelor”, a declarat şeful Guvernului spaniol de stânga în Camera Deputaţilor.

De asemenea, Sanchez a anunţat viitoarea adoptare a unei noi legi cu privire la „informaţiile clasificate”, actuala legislaţie datând din 1968, deci din timpul dictaturii franchiste, notează Agerpres, preluând AFP.

„Este urgent ca reglementarea să se adapteze la principiile democratice, constituţionale”, a insistat premierul Spaniei.

Reforma anunțată de Sanchez vine în urma scandalului izbucnit luna trecută, după dezvăluirea faptului că telefoanele unor secesionişti catalani fuseseră ascultate de serviciile de informaţii spaniole cu ajutorul softului israelian de spionaj Pegasus.

Secesioniştii catalani au ameninţat atunci că îşi vor retrage sprijinul acordat în Parlament Guvernului minoritar al lui Sanchez, cu riscul de a provoca căderea acestuia înainte de finalul legislaturii, prevăzut la sfârşitul lui 2023.

Cazul a căpătat o altă dimensiune abia după ce guvernul a dezvăluit că Sanchez şi ministrul Apărării, Margarita Robles, au fost ei înşişi spionaţi cu acest software, de data aceasta în cadrul unui „atac extern” al cărui autor este şi astăzi necunoscut.

Reformele anunţate joi „vor aduce la zi procedurile (...) pentru a evita ca aceste breşe de securitate să se producă pe viitor”, a afirmat premierul spaniol.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE