Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

S-a dat startul înscrierii la facultate. Universitățile organizează admiterile în perioada aceasta și vin cu programe noi

S-a dat startul înscrierii la facultate. Universitățile organizează admiterile în perioada aceasta și vin cu programe noi, mai adaptate la piața muncii, spun reprezentanții lor. De asemenea, elevii vor susține examene scrise de admitere la specializări ca Medicină sau Drept.

Taxele sunt, în general, aceleași ca anul trecut

Universitățile continuă încrierile online și anul acesta, iar taxele sunt, în general, aceleași ca anul trecut. La Universitatea de Vest din Timișoara, viitorii studenți pot alege între 73 de programe de studiu la licență și alte 85 la master.

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest: „Nu există facultate în UVT care să genereze admitere doar pe bază de dosar sau de universitate. Avem un filtru, o selecție. Sunt 80 de întrebări, teste, specifice fiecărei facultăți, din care ei trebuie să obțină minim nota 5. Se ponderează în funcție de specificul facultății cu mediile de la BAC și se generează o ierarhie.”

Facultățile vor păstra și sistemul online, pe care-l vor integra în programele de studii, dar așteaptă și niște reguli de la ARACIS privind acest gen de program hibrid.

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest: „Va fi un mixt al lucrurilor. Partea de față în față va fi majoritară, dar nu neglijăm și partea de învățământ online.”

La Universitatea din București sunt aproximativ 19.500 de locuri scoase

La Universitatea din București sunt aproximativ 19.500 de locuri scoase la concurs, dintre care 8.000 sunt bugetate. Universitatea inaugurează și noi domenii de studiu.

Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Universității București: „Științe cognitive la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Robotică, un program comun Facultatea de Fizică – Facultatea de Matematică-Informatică, Facultatea de Geografie va deschide pe geografia turismului la secția de la Focșani. Sunt facultăți care vor merge pe varianta admiterii prin examen. Aici avem Facultatea de Drept a Universității din București, o variantă mixtă, adică combină un examen cu medii de la BAC, scrisoare de intenție, ori cu mediile de la specializările lor, Facultatea de Litere, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.”

UMF Carol Davila va da examenul scris de admitere la Medicină și Stomatologie tot la Romexpo, pe 24 iulie

Viorel Jinga, rector UMF Carol Davila: „Probabil noi o să insistăm să dăm cu mască examenul, dacă va crește numărul de cazuri. Vom lua decizia atunci, chiar înainte de examen. La Medicină sunt 718 locuri la buget și 250 la taxă, la Stomatologie avem 215 locuri la buget și 100 la taxă, la Farmacie sunt 120 de locuri la buget și 20 la taxă. Taxele pentru studenții români sunt de 15.000 de lei pe an la Medicină și Stomatologie, de 10.000 de lei la Farmacie și 8.000 de lei la celelalte trei programe.”

Cea mai mare universitate din țară, Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, are și cele mai multe locuri cu taxă.

Daniel David, rector Universitatea Babeș-Bolyai: „Universitatea Babeș-Bolyai va avea aproximativ 15.000 de locuri la nivel de licență, din care aproximativ o treime reprezintă locuri bugetate. La nivel de masterat vor fi aproximativ 10.000 de locuri scoase în competiție, din care, din nou, o treime vor fi bugetate. Câteva exemple de programe noi din acest an universitar care vine, 2022-2023, la nivel de licență va fi un program de științe cognitive în limba engleză, altul de analiza datelor sociale.”

Taxele universitare nu vor fi modificate anul acesta, au mai anunțat universitățile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE