Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rușii au reacționat furios după ce SUA au anunțat că vor desfășura sisteme de rachete în Germania

Statele Unite ale Americii au decis să desfășoare în Germania sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, ultraperformante, în contextul în care amenințarea Rusiei este din ce în ce mai serioasă. Evident, reacția Kremlinului nu s-a lăsat mult așteptată și a fost una furioasă.

Reacția Rusiei, după ce SUA au anunțat că vor desfășura sisteme de rachete în Germania

"Germania, Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit participă direct la conflictul din Ucraina. Toate atributele Războiului Rece revin, cu o confruntare, cu un afront direct. Toate acestea sunt întreprinse pentru a ne asigura înfrângerea strategică pe câmpul de luptă.

Dar acesta nu este un motiv pentru ca noi să fim pesimişti. Dimpotrivă, este un motiv pentru a ne uni şi a folosi tot potenţialul nostru enorm şi a îndeplini toate obiectivele pe care ni le-am propus în cadrul operaţiunii militare speciale", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.

SUA au anunțat că, începând cu 2026, vor desfășura noi arme în Germania. Astfel, sistemele de rachetă cu rază lungă care vor fi amplasate în Germania ar putea lovi ținte aflate la distanțe mai mari decât o fac actualele sisteme americane aflate în diverse locuri din Europa.

În același context, americanii tocmai au făcut operațională o bază antirachetă în Polonia, iar sistemul poate intercepta rachete balistice, pentru a apăra statele NATO. Aceste măsuri fac parte dintr-un scut mai amplu.

Alte elemente cheie ale scutului includ baza de la Deveselu, din România, distrugătoare ale marinei americane dislocate într-un port spaniol şi un sistem radar de avertizare timpurie, situat în Turcia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE