Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România, codașă la rata de angajare a tinerilor. Rata celor care învață și au job, de 10 ori mai mică în România decât în UE

România este în coada clasamentului în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de angajare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani. Mai puțin de două treimi dintre cei care nu urmau nicio formă de învățământ lucrau în al doilea trimestru al anului, potrivit datelor Eurostat. Dintre tinerii care urmau o școală, doar 2,5% aveau job, rata fiind de 10 ori mai mică decât media Uniunii.

Cele mai noi date Eurostat arată că, în Uniunea Europeană, aproape 75% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, care nu urmează o formă de învățământ, sunt angajați. În ceea ce privește tinerii care se află într-un program de educație formală, rata, la nivelul blocului comunitar, este de puțin peste 25%.

În cazul angajării tinerilor care nu urmează o formă de învățământ, Malta se află pe primul loc, cu o rată de aproape 88%, Țările de Jos - pe al doilea, cu 87,1%, iar Suedia se află pe al treilea loc cu o rată de angajare de 86,8%.

La polul opus, pe ultimele locuri, se situează Grecia, cu 64,5%, România, cu 64,3% și Italia cu o rată de angajare de sub 60% a tinerilor care nu se află în niciun program de educație formală. 

În ceea ce privește categoria tinerilor care urmează o formă de învățământ și au un loc de muncă, statele cu rata de angajare cea mai mare sunt Țările de Jos, cu 74%, Danemarca, unde rata este de 51%, și Finlanda, cu 49%.

Pe ultimele locuri se situează Ungaria, unde 5,6% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani care învață au și un job, Slovacia, cu puțin peste 5%, și România, cu o rată de angajare de 2,5%, de 10 ori mai mică decât cea înregistrată la nivelul Uniunii Europene.

Datele Eurostat sunt valabile pentru al doilea trimestru al acestui an.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE