Marius Ștefan, președintele asociației ”Romania Business Leaders”, a declarat miercuri că unele dintre măsurile de reducere a cheltuielilor publice anunțate de Guvern fac ”mai mult rău decât bine” deoarece intenția de a aduce mai mulți bani la buget, prin majorări de TVA sau creșteri de accize, ar putea duce, de fapt, la o scădere a încasărilor.
Marius Ștefan a făcut declarații în urma întâlnirii pe care a avut-o la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu, ministrul Finanțelor, cel al Economiei și Antreprenorialului, precum și cel al Fondurilor Europene. El a dat de înțeles că majorările vor fi aplicate în două etape, prima fiind aplicată de la 1 septembrie.
”Începând din 1 septembrie mesajul pe care l-am primit a fost că vor fi majorări în două trepte. Cuvântul majorare nu este un cuvânt preferat de către Guvern, ci o reajustare. Acesta a fost termenul folosit.
O parte dintre ele vor intra în vigoare de la 1 septembrie. Așteptăm și noi. Mai e mai puțin de o lună. O parte vor intra de la 1 ianuarie (2024).
Nu (ni s-au prezentat măsurile clar, n.red) pentru că încă nu există acord în coaliție”, a declarat Marius Ștefan.
Președintele asociației ”Romania Business Leaders” a precizat că reprezentanții mediului de afaceri consideră că măsurile pe care Guvernul vrea să le aplice vor face ”mai mult rău decât bine”.
”Am vrut să fim consultați înainte pentru că unele dintre măsuri, în opinia noastră, fac mai mult rău decât bine. Ce înseamnă asta: intenția este de a strânge mai mulți bani la buget, dar dacă o majorare de TVA sau de acciză crește evaziunea fiscală s-ar putea ca rezultatul să fie o scădere a încasărilor la buget, adică exact contra intenției legiuitorului”, a mai precizat Marius Ștefan.
Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, au prezentat noua reformă a sistemului bugetar. Este vorba de peste 50 de măsuri luate, potrivit șefului Executivului.
Una dintre măsuri va fi reducerea posturilor vacante. Potrivit ministrului Finanțelor, în evidență sunt 204.000 de funcții vacante.