Comisia Europeană a prezentat miercuri propuneri pentru a facilita confiscarea averilor oligarhilor ruşi şi pentru a armoniza pedepsirea în Uniunea Europeană a încălcării sancţiunilor decise ca răspuns la războiul dus de Rusia contra Ucrainei.
Potrivit unui proiect de directivă, o confiscare a averilor ar fi posibilă în cazul indivizilor şi al entităţilor care încalcă sau ocolesc sancţiunile şi al celor care sunt implicaţi în activităţi infracţionale.
Banii astfel confiscaţi vor fi vărsaţi „într-un fond comun pentru a ajuta Ucraina”, a explicat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.
El a adăugat că, în Uniunea Europeană, au fost îngheţate averi în valoare de 10 miliarde de euro ale persoanelor sancţionate. În plus, tranzacţii implicând 200 de miliarde de euro au fost blocate.
Un răspuns coordonat
Totodată, Bruxelles-ul a propus adăugarea faptei de încălcare a sancţiunilor la lista infracţiunilor, pentru unificarea răspunsului Celor 27 şi pentru a facilita urmărirea în justiţie.
Douăsprezece state membre UE consideră încălcarea sancţiunilor drept infracţiune penală. În alte 13 state membre, ea este considerată infracţiune sau contravenţie, în funcţie de gravitate. În două state membre, încălcarea sancţiunilor este doar faptă cu caracter administrativ. De asemenea, pedepsele - închisoare sau amendă - variază de la o ţară la alta.
Confiscarea şi lichidarea averilor ruse sunt cerute de Ucraina, în vederea finanţării reconstrucţiei post-război a ţării. Statele Unite şi Canada sunt deja angajate în această direcţie.