Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Raport medical: Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost „otrăvit cu metale grele în închisoare”

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost „otrăvit cu metale grele în închisoare” în Georgia şi riscă să moară dacă nu este tratat în mod corect, potrivit unui raport medical difuzat luni de echipa sa juridică, informează AFP, potrivit Agerpres.

În vârstă de 54 de ani, Saakaşvili, care este şi liderul opoziţiei în această ţară din Caucaz, a fost transferat la spital anul trecut după o grevă a foamei de 50 de zile, ţinută ca protest împotriva încarcerării sale pentru abuz de putere, încarcerare pe care el o denunţă drept politică.

Într-un raport dat publicităţii de avocaţii săi, toxicologul american David Smith afirmă că „testele au dezvăluit prezenţa de metale grele” în organismul fostului şef al statului georgian şi că simptomele prezentate de el "sunt rezultatul unei otrăviri cu metale grele".

„Cu un grad rezonabil de certitudine medicală”, aceşti agenţi toxici, printre care mercur şi arsenic, au apărut în organismul lui Mihail Saakaşvili după otrăvirea lui, a adăugat Smith.

Potrivit autorilor acestui raport ce datează din 28 noiembrie, Saakaşvili primeşte un tratament medical care îi este nefast fără o supraveghere corespunzătoare.

„Riscul crescut de mortalitate este iminent” fără un tratament adecvat, „care pare să-i fi fost refuzat sau care este indisponibil” în Georgia, a avertizat Smith.

Autorităţile georgiene au dat asigurări că Mihail Saakaşvili beneficiază de toate îngrijirile necesare

Preşedinta Salome Zurabişvili declară că revine justiţiei să decidă dacă el trebuie pus în libertate din motive de sănătate.

Un alt medic, Mariam Jişkariani, care a prezidat un consiliu de medici ce l-au examinat pe Saakaşvili, a declarat luni că el fusese „diagnosticat cu leziuni cerebrale şi o neuro-intoxicaţie”. „El suferă de o serie de boli grave, care sunt incompatibile cu menţinerea lui în detenţie”, a adăugat ea.

Tengiz Tsuladze, membru al unui consiliu de medici format de mediatorul pentru drepturi georgian, a dezvăluit că Saakaşvili „a pierdut peste 40 de kilograme” în timpul detenţiei sale.

Preşedinte al Georgiei din 2004 până în 2013, Mihail Saakaşvili a fost întemniţat în octombrie 2021, la câteva zile după ce se întorsese dintr-un exil de mai mulţi ani, în condiţiile în care el era căutat de justiţia georgiană.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE