Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Raed Arafat anunță controale de amploare. „O să mergem inclusiv în căminele culturale”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat, duminică, în direct la Euronews România, că vor fi realizate controale în cluburi, discoteci și chiar în căminele culturale în care sunt organizate evenimente în următoarea perioadă deoarece „e suficient ca unul să nu respecte și să se întâmple o tragedie acolo, ca să spună toată lumea că nu s-a învățat nimic”, la șapte ani de la tragedia din clubul Colectiv.

Șeful DSU a declarat că autoritățile au verificat vineri și sâmbătă nu mai puțin de 40 de obiective și „doar la cinci s-au aplicat măsuri foarte dure - închiderea la patru și la unul care este sub 200 de metri pătrați a fost suspendată sau a pierdut autorizația pe care o avea din partea ISGU”.

„E suficient ca unul să nu respecte și să se întâmple o tragedie acolo, ca să spună toată lumea că nu s-a învățat nimic (la șapte ani de la tragedia din clubul Colectiv, n.red).

Acum am transmis un mesaj foarte clar: aceste acțiuni vor continua. Nu o să mergem doar în orașele mari, o să mergem și în orașele mai mici, în municipiile altele decât cele reședință de județ.

O să mergem inclusiv în zonele de comune, unde se organizează la căminele culturale astfel de activități ca să ne asigurăm că avem siguranță și condiții. Cei care ajung acolo să petreacă în condiții normale”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU, în direct la Euronews România.

Raed Afarat, despre cluburile cu o suprafață mai mică de 200 mp ce nu pot fi închise. „Dacă necesită modificări în legislație, acest lucru se va propune”

Arafat a explicat și de ce nu pot fi închise cluburile organizate în spații cu o suprafață mai mică de 200 de metri pătrați.

„Așa este acum hotărârea de Guvern și legislația actuală. Măsura închiderii se ia de la 200 de mp în sus, în ideea că sub 200 de mp numărul nu poate fi foarte mare.

Acum am găsit situația pe care am găsit-o la acest club de la Cluj. După ce facem mai multe controale și analize, dacă necesită modificări în legislație, acest lucru se va propune.

Chiar dacă nu se închide, vor plăti 50.000 de lei și și-au pierdut valabilitatea autorizației, ceea ce înseamnă o altă procedură de reautorizare”, a explicat șeful DSU, la Euronews România.

Arafat cere monitorizarea numărului de persoane din cluburi. „ Dacă fug toți spre o singură ușă de ieșire, este foarte posibil să avem probleme”

„Problema la discoteci care sunt cu număr de ieșiri de urgență limitat (...) Colegii de la IGSU nu se uită doar la numărul de oameni. Corelează acest număr cu capacitate de evacuare, astfel încât evacuarea să se facă în siguranță.

Nu este problemă doar a unui incendiu. Este problemă că dacă intră în panică cei care sunt în interiorul clădirii respective și fug toți spre o singură ușă de ieșire, este foarte posibil să avem probleme și să se calce în picioare și să avem decese din acest motiv.

Suntem foarte insistenți asupra numărului permis și dacă acest număr este depășit și asupra numărului de ieșiri din aceste spații”, a mai precizat șeful DSU.

Șeful DSU: „Nu avem cum să facem să fie totul sigur decât printr-un parteneriat între noi toți”

„Și în alte țări observăm că există în fața discotecilor un rând care se formează pentru că în interior numărul maxim este atins. E o persoană care controlează accesul și la intrare și la ieșire și dacă ies unii, intră alții ca să păstreze numărul care trebuie păstrat în interior.

Rugămintea mea este să înțeleagă toată lumea. Nu avem cum să facem să fie totul sigur decât printr-un parteneriat între noi toți.

Cel care intră în club trebuie să identifice ieșirile de urgență și să știe pe unde poate ieși dacă e o problemă. În al doilea rând, administratorii au responsabilitatea principală în a asigura că toate măsurile sunt permanent respectate”, a concluzionat secretarul de stat în Ministerul de Interne, la Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE