Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rabla 2023. Anunțul premierului Nicolae Ciucă despre programul de casare a mașinilor

Nicolae Ciucă dă asigurări că programul Rabla se va derula și anul viitor. Mai mult decât atât, premierul spune că se ia în vedere atât creșterea fondurilor la nivel de program, cât și creșterea sumei de compensare pentru cei care aplică, având în vedere rata inflației.

„Știm foarte bine ca România și-a propus să dezvolte o rețea de 30.000 de stații de încărcare electrică, dintre care aproximativ 15.500 vor fi realizate prin PNRR până la sfârșitul anului 2026

În programul de guverare am menținut și anul acesta programul Rabla. Vom continua ca și anul viitor să avem asumat acest program. Chiar a fost o discuție în acest sens.

Trebuie să avem în vedere atât creșterea valorii financiare a programului, cât și suma de compensare având în vedere rata de inflație.

Acesta este modul în care vom continua să sprijinim și să-i încurajăm pe români să folosească astfel de modele.

Și prețul la combustibil ne face să ne îndreptăm atenția spre astfel de opțiune (mașinile hibride).”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Câți bani sunt alocați pentru Rabla 2022

Potrivit, datelor AFM, bugetele totale care vor fi puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul „Rabla Clasic” – persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice – buget de 173.300.500 lei, instituţii publice – buget de 15 milioane de lei.

Pentru Programul Rabla Plus – persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice – 202.303.000 lei şi instituţii publice – 15 milioane de lei. Aceste bugetele sunt însă de referință, pentru că autoritățile pot suplimenta aceste valori.

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul programelor Rabla și Rabla Plus şi sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanţi sunt disponibile pe site-ul AFM.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE