Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut o creştere semnificativă a ritmului de producţie de armament, la peste doi ani de la începerea războiului împotriva Ucrainei, relatează DPA.
"Trebuie să ne dublăm şi să ne triplăm eforturile în această direcţie", a declarat el miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei de apărare.
Doar prin introducerea cât mai rapidă a sistemelor de armament de ultimă generaţie, Rusia ar putea reuşi să rămână cu un pas înaintea Ucrainei în război, a spus liderul rus.
De asemenea, Putin a justificat numirea vicepremierului Andrei Belousov în funcţia de nou ministru al apărării, afirmând că este nevoie de inovaţie şi de un management eficient.
Rusia cheltuie peste 8% din PIB cu armata
Preşedintele a declarat că Rusia cheltuieşte puţin peste 8,7% din PIB pentru armată şi securitate. "Acesta este un buget mare. Şi suntem obligaţi să îl folosim cu atenţie şi în mod eficient", a spus el.
Belousov, în vârstă de 65 de ani, are sarcina de a integra sectoarele economice care sunt importante pentru securitate şi armată în economia generală, a spus Putin.
Totodată, liderul de la Kremlin i-a mulţumit fostului ministru al apărării Serghei Şoigu, prezent şi el, pentru restructurarea armatei din ultimii ani.
"Multe lucruri nu au fost clare pentru noi sau pentru cei implicaţi în construirea forţelor armate înainte de începerea ostilităţilor", dar Şoigu a reuşit să organizeze armata astfel încât aceasta să fie capabilă să facă faţă cerinţelor vremurilor, a spus şeful statului. În calitate de secretar al Consiliului Naţional de Securitate, Şoigu va fi responsabil şi în viitor de problemele legate de armament.
Putin l-a înlocuit pe apropiatul său în funcţia de ministru al Apărării şi pentru că era nemulţumit de progresele făcute de armata rusă în războiul împotriva Ucrainei. Recentele scandaluri de mită din jurul lui Şoigu sunt o dovadă a slăbirii tot mai accentuate a poziţiei politicianului, scrie DPA, citând experţi.